Local

FOTO | Primele 6 autobuze electrice din totalul de 20 achiziționate prin MDLPA au ajuns la Focșani

Ziarul de Vrancea
19 iul 2023 2976 vizualizări

Conform precizărilor făcute publice printr-un comunicat al biroului de presă din cadrul Primăriei, Municipiul Focșani va mai beneficia de 20 de autobuze electrice de 10 metri lungime, 5 stații de încărcare rapidă și 20 stații de încărcare lentă, ca urmare a implementării de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a proiectului „Achiziție mijloace de transport public – autobuze electrice 10 m, Alexandria, Brăila, Constanța, Dr. Tr. Severin, Focșani, Slobozia” - cod SMIS 128112.

Zilele acestea au ajuns la Focșani primele 6 din cele 20 de autobuze electrice achiziționate de MDLPA.

Autobuzele marca Granton au 10 metri lungime, fiind practic cele mai lungi autobuze electrice din Focșani și au 24 locuri pe scaune și 48 locuri în picioare.

Autobuzele electrice sunt de tip solo (nearticulate), cu planșeu jos (podea integral coborâtă), facilități pentru accesul nelimitat al persoanelor cu mobilitate redusă și sunt echipate tehnic pentru operarea în relief predominant de şes.

În Focșani, autobuzele vor fi operate de SC Transport Public SA și vor circula pe rutele municipale.

La finalizarea acestui proiect, Transport Public SA va avea o creștere estimată a numărului de pasageri transportaţi de 625.524 pasageri/an .

Proiectul MDLPA este unul finanțat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020, Axa prioritară 4 – “Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de investiţii 4e – “Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilităţii urbane multimodale durabile şi a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare”, Obiectivul specific 4.1 – “Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”.

Acesta este al doilea proiect european prin care Municipiul Focșani își dotează flotila de transport public cu autobuze electrice.

Prin proiectul ”Modernizarea transportului public în Municipiul Focșani” au fost achiziționate 16 autobuze electrice Karsan dintre care 9 autobuze electrice de 10 m și 7 autobuze electrice de 6 m, care deja circulă pe rutele municipale.

Autobuzele electrice sunt echipate cu motoare electrice și baterii BMW.

De asemenea, au fost realizate 16 stații de încărcare lentă, precum și 5 stații de încărcare rapidă.

În cadrul proiectului se lucrează și la sistemul de ticketing și informare a călătorilor.

Pentru a avea o flotilă de transport public 100% verde, Primăria Municipiului Focșani va achiziționa alte 31 autobuze electrice pentru modernizarea serviciului de transport public cu fonduri din PNRR.

În paralel, Societatea de Transport Public Focșani a finalizat o investiție privind amplasarea de panouri fotovoltaice pe sediul societății, prin care asigură aproximativ 30% din energia electrică necesară încărcării autobuzelor electrice.

Sunt investiții prin care Primăria Municipiului Focșani susține protejarea mediului înconjurător, a unui oraș în armonie cu natura.

 Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.