Foto | Albinăritul la a V-a generaţie în familia Zota, din oraşul Mărăşeşti
O familie de oameni gospodari, din oraşul Mărăşeşti, se poate mândri cu o adevărată performanţă. De aproape 100 de ani străbunicii, bunicii, părinţii şi copiii lor se ocupă cu albinăritul. De la cei 6 stupi cumpăraţi de străbunici, ambii învăţători, familia Zota are în acest moment în jur de 400 de stupi, de care se ocupă, 24 de ore din 24, Liviu Zota, de profesie laborant şi cei doi fii ai săi, Ionuţ şi Andrei Zota, au ajuns, de la două sortimente de miere, cât obţineau străbunicii, la 6-7 sortimente de miere de albine anual, faguri, polen, propolis, sucuri, ceară. Ceea ce la început, prin 1930 părea să fie doar un mod de petrecere a timpului liber, dar şi o posibilitate de a câştiga un ban în plus, s-a transformat, încet, dar sigur, într-o pasiune cu ajutorul căreia, membrii familiei, ajunşi uneori în situaţii limită, au ieşit la liman.
Cei care au pus bazele afacerii au fost străbunicii paterni, ambii învăţători. Din cauza salariilor mici, prin anii 1925 - 1930, au fost nevoiţi să se ocupe şi de albinărit, pentru a câştiga un ban în plus. Tainele meseriei au fost transmise mai departe copiilor care, au insuflat dragostea pentru delicatele înaripate, fiului lor, Liviu, tatăl lui Andrei şi Ionuţ, care a preluat stupina în 1984. Aproape 20 de ani şi-a împărţit timpul între serviciul de laborant, care-i asigura un salariu şi albinele de care prinsese deja mare drag. A învăţat cam tot ce se ştie şi s-a scris despre apicultură şi, când s-a simţit sigur pe situaţie, în 1993 şi-a dat demisia dedicându-se gingaşelor zburătoare.
„Am început marea schimbare, am trecut în alt sistem de exploatare a stupilor, de la orizontală la verticală. Am diversificat producţia deoarece am mers şi la alte surse melifere gen rapiţă, fâneţuri de munte”, spune domnul Liviu Zota.
Munca la stupi nu se opreşte niciodată, nu există un calendar strict şi, de cele mai multe ori, intervenţiile se fac preventiv. Toţi membrii familiei sunt de ajutor, chiar şi mezinul, care abia a împlinit 5 ani.
„Cel de 5 ani, Edi, are deja stupişorul lui, vine la stupină uneori şi ne ajută dându-ne la mână, întrebând, primind răspunsuri.”
- Pare a îndrăgi, zic, lucrul acesta...
„ Aşa este, nu există să-i placă cuiva să facă apicultură fără să-i fie dragi albinele. Este una din meseriile care exclud amatorismul”, spune domnul Liviu Zota.
În stupina familiei Zota mierea a fost întotdeauna produsul nr. 1 dar, în urmă cu 10-12 ani, când cei doi fii, Andrei şi Ionuţ s-au alăturat tatălui, şi-au diversificat gama. Andrei este psiholog, iar Ionuţ profesor de matematică, ambii însă au renunţat la meseriile lor pentru a-şi urma pasiunea. Andrei spune că avea vreo 4 ani când a devenit interesat de albine.
„Am trăit printre albine, am copilărit cu albinuţele, le-am fugărit prin flori...
- Nu v-a fost frică niciodată de albine? întreb
„Ne-am învăţat cu ele. Eu cred că ne cunosc de-acuma, albinele noastre sunt foarte blânde.
După aproape 100 de ani gama de produse obţinută de la stupină este mult diversificată. Dintre toate, Andrei preferă păstura în fagure depozitată în miere de salcâm.
„Este partea proteică a puietului de albine, se mai numeşte şi „pâinea albinelor”.
- Pentru organismul omenesc, e bună?
„Sigur, regenerează celulele hepatice în mod deosebit şi este bună pentru anemii puternice. Are aproape toate vitaminele şi mineralele posibile. Un produs foarte căutat în perioada pandemiei, a fost mierea propolizată, pentru căile respiratorii. Noi zicem că a dat rezultate excepţionale”, mai spune Andrei.
Şi Edi, mezinul familiei, are o preferinţă.
Andrei: „E vorba de fagure cu miere de salcâm introdus tot in miere....
Edi: „...numai că...”
Andrei: „Este delicios, garantat este foarte delicios, garantat orice copil îl va alege în locul bomboanelor pline de zahăr”.
Edi: „Da!”
Tot ce au realizat până acum se datorează celor 4 generaţii, a 5-a îşi face „încălzirea”.
- Edi, cu cine povesteşti despre albinuţe? întreb.
„Cu tata”.
- Ce ţi-a zis?
„Că albinuţele ne dau multă miere pe zi şi în fiecare zi merg din floare în floare pentru noi”, spune Edi.
Familia mai are un nepoţel, băiatul lui Ionuţ Zota, care abia a împlini 2 ani, dar bunicul Liviu pregăteşte deja stupişorul pentru anul viitor, când micul prinţ va împlini 3 ani.
Pentru familia Zota, albinăritul este cea mai frumoasă îndeletnicire la care nu ar renunţa niciodată. Ei spun că nimic nu se compară cu nopţile petrecute alături de stupii lor în pădurile de salcâm şi tei înflorit, sau în lanurile de rapiţă şi cu gustul mierii pe care-l simt în cerul gurii şi în somn.(Janine VADISLAV)
