Local
Foto | Acțiuni cu efective mărite, în sistem integrat, pe raza întregului județ ale polițiștilor din Vrancea, pentru siguranța publică
2 iul 2023
1222 vizualizări
Amănunte despre acțiunile cu efective mărite, în sistem integrat, desfășurate pe raza întregului județ, de către polițiștii din Vrancea, pentru siguranța publică au fost făcute publice prin intermediul unei informări de presă transmisă sâmbătă 01 iulie 2023, de către purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.În urma activităților desfășurate, forțele de ordine au legitimat 431 de persoane și au controlat peste 280 de autoturisme, fiind testați cu aparatele drugtest și etilotest 56 de conducători auto.Pentru neregulile constatate au fost aplicate 182 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 37.000 de lei, fiind constatate și 12 infracțiuni.De asemenea, în intervalul orar 07.00-09.00, în muncipiul Focșani a fost organizată o actiune cu efective mărite, pe linie rutieră, scopul fiind reducerea cauzelor generatoare de accidente rutiere grave, prin depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a drogurilor.În mediul rural, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Nănești au aplicat 137 de sancțiuni pentru neregulile constatate și au retras 4 certificate de înmatriculare.Citiți în continuare conținutul integral al acestei informări.
ACȚIUNI DE AMPLOARE PENTRU SIGURANȚA PUBLICĂ, ÎN VRANCEA *
În acest sfârșit de săptămână, polițiștii din Vrancea desfășoară acțiuni cu efective mărite, în sistem integrat, pe raza întregului județ.
Astfel, în ultimele 24 de ore, în județul Vrancea au fost organizate acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență, a consumului de substanțe psihoactive și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, atât în mediul urban, cât și în mediul rural.
La acțiuni au fost angrenați polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, Secției Județene de Poliție Transporturi Vrancea și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea.
Au fost legitimate și verificate persoane care prezentau un comportament suspect, nu-și justificau prezența în diferite zone sau erau pretabile a deține arme albe sau substanțe psihoactive, fiind instituite și filtre rutiere.
În urma activităților desfășurate, forțele de ordine au legitimat 431 de persoane și au controlat peste 280 de autoturisme, fiind testați cu aparatele drugtest și etilotest 56 de conducători auto.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 182 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 37.000 de lei, fiind constatate și 12 infracțiuni.
De asemenea, în intervalul orar 07.00-09.00, în muncipiul Focșani a fost organizată o actiune cu efective mărite, pe linie rutieră, scopul fiind reducerea cauzelor generatoare de accidente rutiere grave, prin depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a drogurilor.
În mediul rural, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Nănești au aplicat 137 de sancțiuni pentru neregulile constatate și au retras 4 certificate de înmatriculare.
Astfel de acțiuni, care au ca scop menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, vor continua și în perioada următoare.
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.