Local

Foto | Acțiune a Secției 9 Poliție Rurală Odobești pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale asociate domeniului silvic

Ziarul de Vrancea
24 feb 2023 931 vizualizări

În perioada 20 – 22 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Odobești au acționat, împreună cu specialişti silvici din cadrul Gărzii Forestiere Focşani pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale asociate domeniului silvic

Astfel, din cele 112 controale efectuate, 6 au fost la depozite de materiale lemnoase și 106 pe drumurile publice.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 45 de sancțiuni contravenționale, conform Legii nr.171/2010-rep., în valoare de 18.655 lei.

Totodată, peste 150 m.c. material lemnos, în valoare de peste 35.000 lei, au fost confiscați pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 și ale O.U.G. nr.195/2002.

Pe parcursul acțiunii desfășurate, a fost constatată o infracțiune la O.U.G. nr. 195/2002, două certificate de înmaticulare au fost reținute și un permis de conducere a fost suspendat.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.