Local

Foto | 2020 și trei momente importante din istoria Mănăstirii Dălhăuți

Florin Marian Dîrdală
24 nov 2020 2469 vizualizări

Pentru un călător sobru, orice mănăstire din județul nostru ar fi reprezentat un loc odihnitor pentru ființa sa omenească și sufletească și pentru că rămăsese încă de la o vizită mai veche cu regretul că nu a urcat până la Mănăstirea Dălhăuți, a venit momentul să pășim cu respectivul drumeț și la acest lăcaș, privind atât în trecutul lui, cât și pe firul poveștii deosebite pe care o putem afla și noi, de exemplu, cel mai bine de la profesorul Budescu Ionel, care ne reamintește conform celor două lucrări Monografia comunei Cârligele și Mănăstirea Dălhăuți că acest așezământ sărbătorește anul acesta trei momente importante din istoria celui mai important lăcaș de acest fel din Vrancea și cel mai apropiat complex monahal de orașul Focșani, care se poate observa, în zilele limpezi, de pe clădirile mai înalte ale urbei noastre. 

Datorită celor două biserici în funcțiune și celei de-a treia ruinată, Mănăstirea Dalhăuți a împlinit, pe lângă patru secole, de când funcționează și cele mai precis databile momente ale trecutului său, anume: cea mai mare vechime, adică 210 de ani în ceea ce privește reconstrucția Bisericii  Sf. Voievozi Mihail si Gavril, 2 secole de când s-a ridicat actuala biserică cu hramul Izvorul Tămăduirii și 180 de ani de când a început a se ctitori biserica, azi ruinată, cea denumită Sf. Împărați Constantin și Elena. 

Dar să parcugem pe scurt cele mai importante mențiuni din respectivele cărți //Această mănastire a fost edificată pe un versant de deal, în pădure la confluența a două pâraie, pe un teren accidentat și nestatornic, măcinat de ploile abundente. Cu toate acestea, pentru măicuțe și numeroșii vizitatori, acest peisaj este unic, prin așezarea terenului și contopirea desăvârșită a acestuia cu amplasarea clădirilor//

Cea mai veche biserică, Sf Voievozi Mihail și Gavril, aproape lipită de biserica Izvorul Tămăduirii, este construită din lemn, cu o singură turlă, este pictată în tablouri, catapeteasma este lucrată cu mult meșteșug. În stânga, în dreptul stranei arhierești este Icoana Maicii Domnului, lucrare de artă de o rară valoare, îmbrăcată în argint, iar din anul 1925 a fost aurită de starețul Neofit.

Înăuntru, deasupra ușii de la intrare se gășește următoarea pisanie: „Aceasta Sfântă și Dumnezeiască biserică s-au facut din temelie în zilele starețului Teoctist la anul 1810, după ruinarea celei de la fundarea mănăstirii de la 1625”.Unul dintre ctitorii importanți este menționat ca fiind Ecaterina Văcărescu.

Un personaj important care a rămas în vizită la aceasta mănăstire, o săptămână, fiind adăpostit și ospătat cum se cuvine, pe vremea când exista doar această biserică, a fost Matei Basarab, domnul Țării Românești, după o luptă cu omologul său din Moldova, Vasile Lupu, ceea ce l-a determinat mai târziu să o înzestreze cu odoare și moșii.

A doua biserică, anume cea cu hramul Izvorul Maicii Domnului (Tămăduirii), s-a ridicat din cărămidă, pe fundație de piatră, fix în anul 1820 de către Dionisie arhimandritul, cu bani strânși de la creștinii pioși.

A treia biserică ca vechime se afla până în anul 1977 peste lacul mănăstirii, înspre miazănoapte, într-o poiană și a fost începută pe la 1840 de către starețul Benedict arhimandritul. Cele trei turle, pe care azi le putem admira doar în fotografiile vremii erau așezate pe aceeași linie și se prezentau cam de aceeași mărime, iar înălțimea pereților din zid precum și lărgimea în interior arătau o simetrie bine proporționată în ansamblu. Avea, până la ruinare, o catapeteasmă ușoară de brad cu pictură pe ea, restul era văruit înăuntru cât și pe pereții exteriori. A suferit de-a lungul timpului câteva reparații capitale, dar după cutremurul din anul 1977 a fost năruită iremediabil.

În chiliile mănăstirii s-au scris cărți de către unii călugări, dintre care câteva se păstreaza la Biblioteca Academiei Române. Tot la acest lăcăș au fost surghiunite diferite persoane incomode regimurilor vechi și a funcționat aici, în incintă, și o scoală care avea ca scop formarea clericilor și poseda o bogată bibliotecă.

Dintre cele lăsate danie de ctitori, domni și diverși credincioși, mănăstirea a adunat pământuri numeroase precum moșiile Dălhăuți, Cârligele, iar în plus mai stăpânea și alte suprafețe semnificative la Hângulești sau Bolotești, plus numeroase imobile și cârciumi la Focșani, Galați, Brăila, etc. 

 Dar în legătură cu averea impresionantă a Mănăstirii Dălhăuți, timpurile reformatoare românești de la mijlocul veacului al XIX lea (1863) au decis sec și fără ezitare: confiscarea și plata unor despăgubiri în baza legilor adoptate atunci. Așa că din patrimoniul, bunurile de altădată și salba de venituri a mănăstirii a rămas puțin pentru nevoile omenești ale viețuitorilor (până în 1959 aici a fost mănăstire de călugări) și mai ales pentru cele sfinte ce se impuneau în cadrul acestui așezământ de preaslăvire a lui Dumnezeu. 

Totuși, averea Mănăstirii Dălhăuți s-a mai rotunjit puțin în anii ce au urmat, provenind în special din înzestrare de la stat, donații ale creștinilor de prin prejur și câteva cumpărături, așa că în arhivele din vremea interbelică lăcașul figura cu aproape 100 de ha de terenuri din toate categoriile de folosință. 

Izbitura cea mai tăioasă au produs-o în istoria acestui lăcaș tovarășii comuniști, care au decis în 1959 ca în cel mai scurt timp complexul să fie închis, iar averea funciară, cât mai deținea, trecută în patrimoniul Statului și al C A P ului local. 

În legătură cu bunurile mobile ale mănăstirii, în special cele de valoare, organele de partid au decis inventarierea și ridicarea lor îndată spre a fi depuse cine știe unde! Cu toate acestea, măsurile radicale ale conducătorilor comuniști nu au ținut mult și din anul 1990 firul de poveste al mănăstirii s-a reînnodat, cu speranța că va curge, pentru veșnicie, fără alte turbulențe. 

Florin Marian Dîrdală

Florin Marian Dîrdală este cercetător la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale

Citiți și:FOTO | Prin Ținutul Vrancei din alte vremuri;

Foto | Prin câmpia veche a județului Vrancea ;

FOTO | Prin podgoriile Vrancei de altădată (II): Cârligele și Jariștea ;

Foto | Prin podgoriile Vrancei de altădată: Popești, Urechești și Cotești;

Foto | O drumeţie în Vrancea, pe Râmna în sus;

Foto | Pelerin prin Slam Râmnic, adică prin sudul Vrancei;

Foto | La pas, într-o călătorie imaginară prin trecutul județului Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.