Local

Focșaniul văzut din fotoliu rulant sau despre Harta Accesibilizării Orașului Focșani

Iuliana Negoiţă Prunilă
10 sep 2021 2446 vizualizări

Harta Accesibilizării Orașului Focșani

Razvan și Gabriel pot fi văzuți adesea pe străzile Focșaniului când merg să-și rezolve diverse probleme sau pur și simplu să se plimbe.

De peste o lună însă ei sunt parte a proiectului Harta Accesibilizării Orașului Focșani , proiect realizat de grupul civic Dizabil.Eu, finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.

Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă

Astfel, zi de zi, Răzvan și Gabriel, însoțiți de voluntari, evaluează nivelul de accesibilizare al diverselor instituții și al spațiilor publice din Focșani.

Despre cât de accesibil e Focșaniul pentru o persoană cu dizabilitate locomotorie și despre proiectul în care sunt implicați i-am invitat astăzi pe cei doi să ne vorbească în cele ce urmează.

Focșaniul văzut din fotoliu rulant

Iuliana Prunilă NegoițăRăzvan și Gabriel, ce ați vrea să spuneți celor ce nu vă cunosc despre voi?

Răzvan Petru Alexa: Mă numesc Răzvan Petru Alexa, am 45 de ani, locuiesc alături de familia mea în Focșani și am o dizabilitate locomotorie gravă. Pe când eram în ultimul an de liceu, mi s-a descoperit o tumoare în bulbul rahidian. Am fost operat iar în urma operației am rămas cu o hemipareză stânga, așa că am fost nevoit să învăț să devin autonom cu ajutorul unui fotoliu rulant. Sunt un susținător înfocat al echipei locale de handbal și un iubitor de muzică clasică și rock.

Gabriel Drăgan: Eu mă numesc Gabriel Drăgan și aș putea spune că iubesc pescuitul, marea și mâncarea bună. Nu-mi place zăpada pentru că mă închide în casă, în schimb imi place mirosul lemnului in sobă, probabil pentru că imi aduce aminte de copilarie.

Iuliana Prunilă NegoițăDe câți ani folosiți fotoliul rulant?

Gabriel Drăgan: Din 1994. Nu calculez niciodată câți ani sunt. Nu mă preocupă asta.

Răzvan Petru Alexa: De 25 de ani.

Iuliana Prunilă NegoițăCum este Focsaniul pentru o persoana cu mobilitate redusă?

Gabriel Drăgan: Un oras ostil! Probabil dacă nu aș cunoaște orașul, nu aș ști străzile și cladirile, pe unde aș avea acces, ar fi unul dintre cele mai ostile orașe pe care le-am văzut.

Răzvan Petru Alexa: Multe trotuare nu rampe de acces. La fiecare colț de stradă ar trebui să poți urca/coborî în funcție de traseul pe care mergi. De multe am fost pus în situația să urc pe trotuar iar după o anumită distanță să nu mai pot coborî, astfel fiind nevoit să mă întorc și să merg pe carosabil cu riscul de a încurca circulația autovehiculelor.

O dată chiar un polițist care a trecut pe lângă mine într-o mașină inscripționată mi-a spus pe fereastră că nu am voie să circul pe acolo. Polițistul a mers însă mai departe și nu am putut să îi spun că NU POT URCA PE TROTUAR.

Cu aceste probleme ne confruntăm nu doar noi, cei în fotoliu rulant ci și părinții cu copii mici în cărucior și vărstnicii.

Iuliana Prunilă NegoițăCare este cea mai prietenoasa zonă din Focșani cu persoanele în fotoliu rulant? Dar cea mai ostilă?

Focșani

Gabriel Drăgan: Zona de Sud a orașului este cea mai accesibilă. Cea mai ostila?! E greu de zis care ar fi cea mai ostilă. Sunt încercari timide de a accesibiliza orașul dar totuși mai este mult de lucru la

acest capitol.

Răzvan Petru Alexa: Și eu sunt de părere că Sudul este cea mai accesibilă zonă din oraș iar cel mai neprietenos cred este bulevardul Independenței.

Iuliana Prunilă NegoițăNe puteți spune și care e cea mai prietenoasă instituție publică? Dar cea mai puțin prietenoasă?

Gabriel Drăgan: Unele instituții sunt ok, cum ar fi: ANAF, Casa de Asigurări de Sănătate, Biblioteca Județeană Duiliu Zamfirescu…

Neprietenoase: Primăria, Poliția, Evidența populației…

Iuliana Prunilă NegoițăCe înseamnă proiectul Harta Accesibilizarii Orașului Focșani pentru voi?

Gabriel Drăgan: O provocare, o încercare de a atrage atenția încă o dată

edililor orasului despre cât de neaccesibil este orașul dar în același timp și o încercare de a le arăta persoanelor cu dizabilități zonele accesibile din oras!

Răzvan Petru Alexa: Pentru mine acest proiect înseamnă o mică rază de speranță.  Poate vom da de gândit celor din conducerea orașului și vor înțelege că mai există și oameni care nu merg doar cu limuzina.

DizAbil.Eu

Iuliana Prunilă NegoițăCe vi se pare cel mai dificil în etapa de evaluare a proiectului Harta Accesibilizării Orașului Focșani?

Răzvan Petru Alexa: Nu mă așteptam să descoperim atât de multe locuri fără rampă sau cu rampe impracticabile…

Gabriel Drăgan: Nu a fost nimic greu.. Poate doar deplasarea până la clădirile de evaluat. Trotuarele… Ca să ajung la ANAF am ocolit vreo două străzi. Și factorul uman. Lipsa cooperării celor ce sunt evaluați.

Iuliana Prunilă NegoițăCe mesaj ați avea pentru autoritățile locale? Dar pentru opinia publică?

Răzvan Petru Alexa: Mesajul meu pentru autorități este următorul: Urcați într-un scaun rulant și deplasați-vă prin oraș, la cumparături, la medic, mergeți la o piesă de teatru!

Gabriel Drăgan: Eu aș face un apel la autorități să nu mai facă receptia lucrărilor de modernizare dacă nu sunt accesibilizate și să încerce să accesibilizeze macăr coborârile la trecerile de

pietoni. O roabă de asfalt ca să îndulcești o rampa nu strică nici spațiile verzi și nu urâțește nici orașul.

Aș avea un mesaj și pentru soferi: Încercați să nu mai parcați mașina în dreptul rampelor iar înainte de a va lăsa masina pe locul destinat persoanelor cu handicap, chiar și pentru cinci minute, întrebați-vă dacă chiar aveți nevoie de acel loc de parcare! Pentru cei ce nu știu: locurile de parcare pentru persoane cu dizabilități sunt mai late cu jumatate de metru decat un loc de parcare normal pentru a ne facilita urcare și coborârea din mașină.

Iuliana Prunilă NegoițăCe mesaj ați avea pentru celelalte persoane cu dizabilități din Vrancea?

Gabriel Drăgan: Cunosc multe persoane cu dizabilități care nu își părăsesc zona de comfort, probabil și pentru că orașul nu este prea accesibilizat și este greu să te descurci singur, sfatul meu este să ieșiți, faceți-vă cunoscută prezența și dacă autoritățile vă vor vedea, vor fi conștiente de prezența voastră și poate vor fi mai atente la accesibilizarea orașului!

Răzvan Petru Alexa: Le-aș transmite următorul mesaj: ieșiți din case dacă puteți și priviți cerul, copacii, oamenii, păsările etc. Socializați și râdeți mai des! Bucurați-vă de tot ce vă înconjoară!

Rezultatul muncii lui Răzvan și a lui Gabriel va deveni public la finalizarea proiectului pe platforma www.dizabil.eu.

Ei dăruiesc din timpul și energia lor pentru a veni în sprijinul altor persoane cu dizabilități locomotorii. Harta Accesibilizării Orașului Focșani va oferi informații despre nivelul de accesibilizare al instituțiilor administrative, medicale, financiare, centrelor comerciale etc persoanelor cu mobilitate redusă ce trăiesc în Focșani sau doar sunt în trecere pe aici.

Articol + foto preluate de pe site-ul:iuliananegoita.dizabil.eu


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.