Local

Focșaniul, printre municipiile cu probleme de gestionare a spațiilor verzi, conform unui raport al Gărzii Naţionale de Mediu

Ziarul de Vrancea
22 mar 2022 1649 vizualizări

Raportul a fost întocmit de specialiștii Gărzii Naţionale de Mediu în urma unor acțiuni de control pe care le-au realizat anul trecut în mai multe localități din țară.

Principalele referiri ale raportului Gărzii Naţionale de Mediu:

„Aproape jumătate din primării nu asigură populației suprafața obligatorie de spațiu verde, de 26 de metri pătrați.

În București, «cota verde» e de trei ori mai mică

Creșterea suprafețelor de spații verzi este una din principalele metode de contracarare a efectelor poluării, dar o parte din autoritățile locale nu par să știe acest lucru. Capitala și alte 86 de localități, reprezentând 47% din cele 184 de oraşe şi municipii verificate de Garda Națională de Mediu (GNM), în privința îndeplinirii obligației legale, de a asigura minimum 26 mp de spațiu verde din terenul intravilan, pentru fiecare locuitor, sunt foarte departe de acest obiectiv.

Mai mult, 25% din localitățile verificate, inclusiv Municipiul București nici măcar nu dețin un registru al spațiilor verzi, așa cum le obligă legea.

Dacă în anul 2020, structurile teritoriale ale Gărzii Naţionale de Mediu au realizat 103 acţiuni de inspecţie şi control, în anul 2021 au realizat 184 de acţiuni cu privire la îndeplinirea obligației legale ce revin autorităților publice locale de a ține evidența spațiilor verzi de pe teritoriul unităților administrative. În urma acestor acțiuni, în anul 2020 au fost sancționate 30 de autorități publice locale, iar în anul 2021, 50 de autorități.

Din cele 184 de oraşe şi municipii verificate, 46 (25%) nu dețin registrul spațiilor verzi, printre acestea aflându-se București, Timișoara, Focșani, Mangalia, Slatina sau Comarnic.

În plus, 87 (47%) nu asigură suprafața obligatorie de spațiu verde, de 26 mp/ locuitor din terenul intravilan, iar aici pot fi amintite: București, Pitești, Buzău, Constanța, Sf. Gheorghe, Giurgiu, Urziceni, Iași, Vaslui, Rm. Vâlcea sau Focșani.

Spre exemplu, conform datelor obținute în urma verificărilor, în Municipiul București spațiul verde este de aproximativ 8 mp/ persoană, la nivelul celui mai recent recensământ oficial al populației, cifră de peste trei ori mai mică decât cea prevăzută de lege.

Din cele 138 de oraşe şi municipii, care dețin registrul spațiilor verzi, un număr de 58 nu l-au actualizat.

Acţiunile de inspecţie şi control privind respectarea legislației de mediu din domeniul spațiilor verzi au fost realizate la localităţile care nu au mai fost verificate anterior, precum şi la localităţile care aveau măsuri de îndeplinit, stabilite cu ocazia controalelor anterioare.

La nivelul autorităților publice locale care nu şi-au îndeplinit obligațiile legale privind respectarea legislației de mediu din domeniul spațiilor verzi, s-au identificat o serie de cauze, cum ar fi: registrul spaţiilor nu este aprobat prin hotărâre de consiliu, lipsa fondurilor necesare inventarierii spaţiilor verzi, litigii referitoare la dreptul de proprietate asupra unor spaţii verzi, nefinalizarea inventarierilor spaţiilor verzi cauzată de faptul că nu sunt întocmite cărţile funciare aferente terenurilor, etc.”-Garda Naţională de Mediu

Text informații + foto:Garda Naţională de Mediu

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.