Local

Focșănenii pot alege să primească on-line înștiințările de plată la bugetul local

Ziarul de Vrancea
9 dec 2020 1039 vizualizări

Din dorința de a îmbunătăți colaborarea cu contribuabilii, Primăria Municipiului Focșani face public faptul că cetățenii au de acum posibilitatea de a opta pentru comunicarea prin mijloace electronice a tuturor actelor administrative fiscale emise de Serviciul de impozite și taxe locale din cadrul municipalității.

Astfel, persoanele fizice și juridice din Focșani pot alege să primească, începând cu data de 7 decembrie 2020, prin poșta electronică, notificările privind obligațiile de plată pe care le au la bugetul local. Solicitarea se face prin completarea unei cereri (persoane fizice/juridice), care poate fi depusă în scris la sediul Primăriei, la registratura  Serviciului de impozite și taxe locale, insoțită de copie după actul de identitate sau certificatul de înregistrare (în cazul persoanelor juridice) sau poate fi transmisă electronic pe adresa de e-mail florina.catanoiu@focsani.info.

Facem precizarea că, în cazul contribuabililor persoane juridice, solicitarea on-line va trebui să fie însoţită de semnătura electronică extinsă bazată pe un certificat calificat.

După completarea și înregistrarea cererii, TOATE actele administrative fiscale, precum și alte notificări și informări, vor fi comunicate prin mijloace electronice de transmitere la distanță.

Pentru alte informații legate de această procedură, focșănenii pot apela numărul de telefon 0237.236.000, interior 310.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Focșani


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.