Focşăneanul George Chiper-Lillemark, nominalizat la două categorii ale Premiilor Gopo 2020
Focşăneanul George Chiper-Lillemark este nominalizat la Premiile Gopo 2020 la categoria „Cea mai bună imagine” cu filmul „Touch me not”(Nu mă atinge-mă). De asemenea, filmul „Omul care a vrut să fie liber” - regizat de George Chiper-Lillemark împreună cu Mihai Mincan - este nominalizat la categoria ”Cel mai bun film documentar”.
George Chiper-Lillemark s-a născut în Focşani în 1979. După studii de filozofie şi de cinema, a devenit unul dintre cei mai prolifici directori de imagine din România.
Pentru premiile GOPO 2020, este nominalizat la Cea mai bună imagine pentru filmul Touch Me Not / Nu mă atinge-mă şi, ca regizor împreună cu Mihai Mincan, la Cel mai bun documentar pentru Omul care a vrut să fie liber.
Planurile lui George Chiper-Lillemark: „Un lungmetraj de ficţiune cu Mihai Mincan, Spre Nord (working title), la care ar trebui să începem filmările din toamnă. Mai lucrez la un documentar cu Mihai Grecu, cu care nu am mai lucrat pînă acum. El era la intersecţia dintre video art şi documentar, şi mi se pare foarte interesant faptul că vine din altă zonă. De asemenea, de mai multă vreme, lucrez la un documentar cu Alexandra Gulea”.
Povestea lui se regăsește în interviul realizat de Cristi Caloian pentru LiterNet.ro.Acesta poate fi citit accesând titlul alăturat:Libertatea implică responsabilitate-Cristian Caloian, un interviu cu George Chiper-Lillemark
Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) si Asociația Film și Cultura Urbană (AFCU) organizează, cu sprijinul Babel Communications și Centrul Național al Cinematografiei, Gala Premiilor Gopo (numite în onoarea reputatului cineast român, al cărui faimos omuleț dă forma trofeelor evenimentului).
Premiile Gopo reprezintă un eveniment anual de prestigiu, prin care se recompensează cele mai importante realizări cinematografice naționale din cursul anului precedent și se promovează adevăratele valori din domeniu în rândul unui public cât mai larg.
Trofeele sunt decernate anual în cadrul Galei Premiilor Gopo, în urma votului a peste 400 de profesioniști din toate sectoarele industriei cinematografice autohtone. Aceștia aleg, prin vot individual și secret, cei mai buni dintre nominalizații la fiecare categorie competitivă, desemnați de un juriu alcătuit din profesioniști ai cinematografiei autohtone.