Local

Firma General Construct a fraților Momanu, achiziționată de patronul Metale International din Focșani

Ziarul de Vrancea
13 mai 2019 7067 vizualizări
Sediul firmei General Construct de pe str Anghel Saligny  din Focșani
Sediul firmei General Construct de pe str Anghel Saligny  din Focșani

Firma General  Construct  este una din primele societăți private apărute după decembrie 1989 în domeniul construcțiilor în județul Vrancea.

Patronul Metale International Focșani, Valentin Resmeriță, a cumpărat General Construct și are în plan construirea unor blocuri de locuințe pe terenul fostei societăți pe strada Anghel Saligny în municipiul reședință de județ.Reamintim că în martie 2016 într-un articol publicat în Ziarul de Vrancea cu titlul Apune epoca fraților Momanu. General Construct îşi vinde sediul apărea informația potrivită căreia ”Una dintre cele mai cunoscute firme de construcţii din Vrancea, SC General Construct SA, îşi vinde sediul pe OLX. Cine are suma de 474.000 de euro poate achiziţiona o clădire cu etaj, construită în anul 1986, cu o suprafaţă utilă de 1.008 mp. La aceasta se adaugă o suprafaţă de 8.500 mp, pe care se află două garaje şi două magazii. Mircea Momanu, directorul firmei, spune că General Construct îşi va continua activitatea în alt sediu, mai mic. “Este un sediu foarte mare, iar noi am rămas mai puţini. Din acest motiv, ne restrângem în altă clădire. Mai avem o clădire unde avem spaţii libere şi am decis să ne mutăm acolo”,  spunea atunci  Mircea Momanu

Frații Momanu

Firma General Construct SA își trage rădăcinile din Trustrul Construcţii Industriale Montaj Bacău, care gestiona lucrările din toată regiunea Moldovei pe vremea regimului comunist. La Focşani activa Şantierul 3 Construcţii Montaj, condus de inginerul Mircea Momanu, cel care a și privatizat societatea cu ajutorul salariaților. Trustul a construit cam toate fabricile de pe platforma sudică a oraşului, dar și din județ. Celălalt frate Momanu, fostul deputat Corneliu Momanu, a activat la Intreprinderea Judeţeană de Construcţii Montaj (IJCM), cea care se ocupa de ridicarea de blocuri de locuințe în tot judeţul. Un alt frate Momanu, pe nume Valeriu, a fost parlamentar de Neamț pentru trei mandate. Acesta a fost director general al Centralei de Fire și Fibre Sintetice Săvinești, centrala care încorpora peste 10 mari intrprinderi din acest domeniu. În prezent, cei trei frați sunt pensionari. 

Compania Metale Internațional S.R.L. cea a patronului Valentin Resmeriță,  care a cumpărat General Construct, este una dintre cele mai puternice financiar firme din Vrancea la ora actuală. Activitatea societății o constituie comercializarea en-gros și en-detail a materialelor pentru construcții, a sistemelor de tâmplarie Veratec și distribuția acestora în țară. Firma are și o fabrică proprie la ieșirea din Focșani în vecinătatea drumului european E85, în care produce sub licență proprie mai multe produse de țiglă și acoperișuri metalice,tablă cutată, dar și o gamă diversă de elemente ce țin de sistemul pluvial utilizat în construcții. Sediul firmei este în Focșani pe str. Măgura nr. 121, și detine 8 depozite de materiale pentru construcții situate atât în Focșani cât și în Brașov, Craiova și Piatra Neamț.

Firma General Construct  condusă de Mircea Momanu,  este cea care a ridicat și cea mai mare parte din construcția Catedralei Ortodoxe Sf. "Cuvioasă Parascheva" din Focşani care a început în anul 2000.Din informații aflate pe surse,de redactorii Ziarului de Vrancea, tranzacția prin care a fost schimbat proprietarul SC General Construct Focșani s-ar fi  făcut în contul unor datorii ale firmei, mai ales că în ultima perioadă lucrurile nu mai mergeau deloc bine pentru firma lui Momanu. Ce este sigur este însă, e faptul că noul patron, Valentin Resmeriță, intenționează să construiască blocuri de locuit pe terenul unde a fost sediul firmei,  pe strada Anghel Saligny  din Focșani. Acesta deoarece , la Primăria Focșani s-a solicitat certificat de urbanism pentru ”Elaborare PUZ locuințe colective cu regim P+6 și P+8”,în locația menționată.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.