Local

Firma Romprest, executantul proiectului de amenajare a spațiilor verzi din Focșani, bună de plată

Ziarul de Vrancea
6 feb 2019 1670 vizualizări

Într-un proiect de de amenajarea spațiilor verzi din Focșani, realizat preponderent cu fonduri europene, în cadrul PIDU (Planul Integrat de Dezvoltare Urbană), au fost incluse Cartierele Sud, Laminorul şi Mîndreşti. Firma care și-a adjudecat realizarea acestui proiect a fost Romprest Services SA, parte a grupului patronat de controversatul afacerist Florian Walter, cumătrul ex-senatorului PSD de Vrancea, Miron Mitrea, pentru suma de 7.409.284,56 lei la care se adaugă TVA. A fost cea mai mică ofertă prezentată la licitația organizată de municipalitate, prețul fiind cu 1,7 milioane de lei mai mic față de valoarea estimată, de 9.159.193,9 lei.

Proiectul, care a început la sfârşitul anului 2011, s-a încheiat după aproape cinci ani, iar cele mai mari probleme au fost constatate în zona de reabilitare a spaţiilor verzi. La semnarea contractului, societatea afaceristului Florian Walter, acuzat de spălare de bani şi evaziune fiscală, s-a angajat că va monta aproape 200.000 de metri pătraţi de gazon, peste 15.000 de metri pătraţi de gard viu şi aproape 3.000 de arbori şi arbuşti. În iulie 2016, după recepţia lucrărilor, ca urmare a finalizării proiectului s-a constatat  însă că în locul gazonului şi gardului viu, spaţiile erau invadate de buruieni şi arbori uscaţi. Degradarea gazonului care nu a fost irigat la timp s-a produs în procent de peste 20%, iar gardul viu s-a uscat în proporţie de peste 50%. Mai mult de atat, o parte dintre spaţiile verzi din faţa blocurilor, distruse de buldozere şi degradate prin depozitarea unor materiale de construcţii, nu au mai fost refăcute. De asemenea , gardul viu era uscat, la fel ca şi sute de copaci ornamentali. Având însă în vedere că firma Romprest își încasase deja banii pe proiect văzându-şi cum se spune sacii în căruţă, aceasta şi-a strâns pur și simplu utilajele şi a plecat.

 “Toate problemele care au fost constatate în ceea ce priveşte execuţia lucrărilor de amenajare a spaţiilor verzi au fost remediate de Direcţia de Dezvoltare, care a achiziţionat materialul dendrologic, folosind forţa de muncă proprie. Cheltuielile urmează să fie recuperate de la Romprest. Au fost făcute notificări la Romprest, aşteptăm răspuns din partea lor şi, dacă vor răspunde negativ, va trebui să ne adresăm instanţei. Da, au primit toţi banii, mai puţin garanţia de bună execuţie. În mod normal, ar fi trebuit ca din valoarea netă a garanţiei, la momentul semnării procesului verbal al recepţiei tehnice, 70 % să fie restituit, urmând ca 30% să fie plătiţi după expirarea perioadei de garanţie, care este de un an de zile. În luna noiembrie s-a făcut ultima plată. Nu puteam să nu plătim, pentru că am fi fost penalizaţi. Urmează să recuperăm banii de la Romprest. Dacă nu sunt de acord cu restituirea, îi chemăm în instanţă. Ei spun că nu este vina lor şi nu trebuie să facă ei lucrările”, declara primarul Cristi Misăilă într-o conferinţă de presă la vremea respectivă.

Pentru ca lucrările să nu se degradeze în totalitatea imediat, întreţinerea spaţiului verde a fost dată în sarcina Direcţiei de Dezvoltare şi Servicii Publice (DDSP), instituţie subordonată Primăriei Focşani, care a reparat din banii proprii deşertul lăsat în urmă de Romprest. Astfel, DDSP a efectuat achiziţii de arbori şi arbuşti în sumă de 155.275 de lei, pentru remedierea deficienţelor, iar replantarea acestora a costat 175.140 de lei. În total, a rezultat o sumă de peste 330.000 de lei. După cum era de aşteptat, Curtea de Conturi Vrancea a derulat o misiune de audit prin care s-a verificat modul de fundamentare şi utilizare a fondurilor publice alocate Direcţiei de Dezvoltare Servicii Publice Focşani.După controlul Curții de Conturi, Primăria Focșani a dat în judecată firma responsabilă cu spațiile verzi

Neîndeplinirea obligațiilor de către firma Romprest în proiectul ”Modernizare și extindere spații verzi în zona de acțiune sud – est” a dus la un prejudiciu de 359.728 lei, din care 330.416 lei reprezintă plăți nelegali, iar 29.312 lei majorări de întârizere, a stabilit Camera de Conturi Vrancea. Instituția a verificat în anul 2017 activitatea Direcției de Dezvoltare Servicii Publice (DDSP) Focșani și a constatat că în baza protocolului încheiat la data de 16 august 2016, Direcția a preluat de la Primăria Focșani obiectivul de investiții ”Modernizare și extindere spații în zona de acțiune sud – est”, cu o suprafață de 122.844 mp. Lucrările la acest obiectiv au fost realizate de către SC Compania Romprest Service SA București, în baza contractului de lucrări care a fost încheiat în anul 2012. Recepția la terminarea lucrărilor s-a realizat la data de 30 iunie 2016, iar perioada de garanție era de 12 luni. În perioada de garanție, Primăria Focșani a făcut o inventariere a lucrăirlor și a cosntat că sunt copaci uscați, gard viu uscat, iar gazonul s-a degradat. Ca urmare a celor constatate, reprezentanții municipalității au solicitat firmei Romprest să remedieze problemele. Pentru că firma nu a dat curs notificării, Primăria Focșani a predat obiectivul de investiției către DDSP pentru a efectua lucrările necesare pentru preîntâmpinarea unor pagube, dar și pentru a întreține în mod corespunzător spațiile verzi. Direcția a făcut în perioada octombrie – noiembrie 2016 achiziții de arbori și arbuști în valoare de peste 155.275,41 lei și a efectuat lucrări de replantare care au costat 175.140,34 lei. În total, DDSP a cheltuit pentru remedierea deficiențor în perioada de garanție suma de 330.415,75 lei. Potrivit Curții de Conturi, Primăria Focșani nu a întreprins în anul 2016 și nici până la data de 30 iunie 2017, când a expirat perioada de garanție a lucrărilor efectuate, toate demersurile legale pentru recuperarea cheltuielilor făcute de DDSP. Primăria Focșani a acționat  în judecată Romprest după concluziile trase de controlul Curții de Conturi, firma Romprest, pentru recuperarea sumelor. După mai bine de un an şi jumătate de proces, magistraţii de la Tribunalul Vrancea au dat câştig de cauză Primăriei Focşani.

”Solutia pe scurt: Admite acţiunea. Obligă pârâta (n.r firma Romprest) către reclamantă (n.r.Primăria Focșani) la 330.415,74 lei despăgubiri şi dobânda legală calculată de la data efectuării cheltuielilor şi până la achitarea efectivă a debitului, debit ce se acoperă din garanţia de bună execuţie. Obligă pârâta la 11.608 lei cheltuieli de judecată. Cu apel. Pronunţată prin punerea la dispoziţie de grefa instanţei, la 30.01.2019.”-conform portal.just.ro 

Decizia nu este însă definitivă, putând fi atacată cu apel.  


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.