Local

Fără lapte și produse lactate în școlile din județ. Anunțul făcut de CJ Vrancea

Ziarul de Vrancea
2 oct 2022 1749 vizualizări

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea a anunțat, printr-un comunicat de presă, că începând cu data de 5 octombrie 2022, școlile din județul Vrancea nu vor mai primi lapte și produse lactate. Firma care deține contractul în cadrul Programului Național în Școli al României 2017-2023 motivează că din cauza secetei, s-au diminuat efectivele de animale și, prin urmare, nu mai este lapte suficient.

Operatorul economic SC Dunărea Prod SRL, care deținea contractul pentru anul școlar 2022-2023, a solicitat Consiliului Județean, instituția responsabilă cu alocarea fondurilor necesare, rezilierea acordului cadru din „Programul Național în Școli al României 2017-2023”. Cauza invocată pentru stoparea furnizării acestor produse este contextul economic general afectat. Mai exact, vorbește despre lipsa materiei prime și volumele limitate de lapte, care sunt în scădere din cauza diminuării efectivelor de animale și a secetei din acest an, lucru care a dus la obținerea de furaje mai scumpe și mult mai puține, precum și creșterea generalizată a costurilor de producție. În această situație se află și județele Iași, Vaslui și Bacău, precizează CJ Vrancea.

Consiliul Județean Vrancea anunță faptul că începând cu data de 5 octombrie 2022 nu se vor mai furniza lapte și produse lactate în școlile din județul Vrancea, ca urmare a solicitării de reziliere a acordului cadru din ”Programul Național în Școli al României 2017-2023”, venită din partea operatorului economic SC Dunărea Prod SRL (punct de lucru sat Lămotești, comuna Milcovul).   

Cauza invocată pentru stoparea furnizării acestor produse este contextul economic general afectat: lipsa materiei prime și volumele limitate de lapte, care sunt în scădere din cauza diminuării efectivelor de animale și a secetei din acest an, care a dus la obținerea de furaje mai scumpe și mult mai puține, precum și creșterea generalizată a costurilor de producție. Operatorul economic nu va mai fi în măsură să furnizeze lapte și produse lactate ca urmare a epuizării stocurilor produse în luna august 2022. În această situație se află și județele Iași, Vaslui și Bacău.

Ca urmare a acestei situații, Consiliul Județean Vrancea va demara în cel mai scurt timp   procedura de licitație pentru a asigura lapte și produse lactate în școlile din Vrancea, cu soluția de a atribui contractele pe loturi, zonal, astfel încât să fie încurajați inclusiv producătorii locali să depună oferte.

În școli va continua furnizarea celorlalte produse destinate elevilor, respectiv corn și produse de panificație și mere.

Informații transmise de Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.