Fănică I Cristia: Păuleşti - obiceiuri şi generaţii. Descrierea costumului popular național
Din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost nevoiți să-și confecționeze veșminte și încălțăminte, pentru a-și ascunde goliciunea și pentru a se proteja de căldura verii și de frigul iernii, de condițiile meteorologice nefavorabile. La început se confecționau din piele de animale și din lână și părul tuns de la acestea. În timp ce omul și civilizația au evoluat, odată cu ei agricultura, plantandu-se diferite plante tehnice, de la care s-au obținut firele de cânepă, in, bumbac, borangic. Aceste fire se foloseau la confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte, precum cămășile și unele lenjerii intime. Pentru că hainele care se foloseau, cum ar fi catrințele și cămășile, să aibă un aspect mai frumos, la țesutul lor se intercalau printre firele de tort sau de mătase, fire de argint și chiar de aur la familiile mai înstărite.
Video: Atlas TV
În timpurile vechi, costumul purtat era același atât pentru cei de la șes, cât și pentru cei de la munte, de cei de la oraș și de cei din sate, singura diferență între costume era că hainele purtate la muncă erau mai simple și cu aspect mai puțin îngrijit, față de cele purtate în zile de sărbătoare sau cu alte ocazii. Costumele acestea erau mai festive, pe cât posibil noi, cusute cu unele motive florale, care scoteau în evidență persoanele care le purtau . În jurul anilor 1800, au început să apară în țara noastră haine de fabricație nemțească. Un asemenea costum era compus din pantaloni largi și sacou, fiind confecționat atât din materiale naturale cât și sintetice, cum ar fi tergalul. În picioare se foloseau în special cizme.
O dată cu trecerea anilor, costumul de import a luat locul costumului autohton și în felul acesta, costumul purtat de băștinași a luat numele de costum național sau popular și care se mai poartă cu ocazia unor evenimente speciale, cum ar fi: serbări populare, festivaluri folclorice, nunți și slujbe religioase.
Cu ocazia acestor evenimente amintite mai sus, îl poartă doar persoanele mai în vârstă și artiștii care cântă muzică populară.
DESCRIERE
Costumul național purtat din cele mai vechi timpuri de către oamenii acestor locuri, era făcut în casă de către membrii familiei. Costumele care se făceau și se fac în continuare, sunt costume groase, pentru iarnă, care conțin un număr mai mare de piese și care protejează persoanele purtătoare de frigul iernii și costume de vară, care conțin un număr mai redus de piese, fiind confecționate din materiale mai subțiri, pentru a proteja pe cei care le poartă de căldura verii.
Atât costumele de vară, cât și cele de iarnă sunt bărbătești și femeiești.
Același tip de costume se fac și pentru copii, dar dimensiunile fiind reduse.
Costumul național/ bărbătesc pentru iarnă este compus din următoarele piese: în picioare opinci, care se fac din piele de porc sau de vită și care sunt legate de picior cu nojițe, făcute din păr de capră sau din lână de oaie, dar și cu curele, făcute din piele de vită. Ciorapii sau călțunii sunt împletiți de femeile din casă, din lână de oaie, obielele sunt tot din lână, dar țesute în război.
Ițarii sunt făcuți din lână albă, tesuți în război. După ce materialul este țesut, este dus și prelucrat cu ajutorul apei la piuă și numai dupa aceea putea fi croit și cusut. Ițarii care se purtau în zile de sărbătoare erau din bumbac, țesut în război, în cinci ițe.
Camașa este făcută din pânză de bumbac, având gulerul, brătările și ajurul cusute cu mătase, cu diferite modele. Poalele la cămașă sunt lungi până la genunchi .
Flanelul sau flanica este împletit din lână. Flainca pentru purtare este făcută în special din lână neagră, iar cea pentru zilele de sărbătoare se face din lână albă țigaie.
Bunda se confecționează din piei de miel, prelucrate la diferite dubale. Este un accesoriu valoros, care protejează foarte bine de frig și ger pe cel care o poartă.
Pentru o mai bună protecție a trunchiului, costumul popular mai conține un pieptar, care are cusute pe piept motive florale colorate.
Sumanul este făcut din lână de oaie neagră sau sârbă, țesut în război, după care, materialul era prelucrat în piuă cu ajutorul apei. Croitul și cusutul sumanului se făcea de anumiți croitori din sat, cel mai vestit fiind Gheorghe Roiniță (Puiu). De regulă, sumanele se faceau de talie lungă, pentru a proteja persoana de ger și viscol.
Pentru o mai bună protecție contra gerului iernii era purtat și cojocul, care este făcut din piele de oaie, fiind de talie lungă. În satul nostru la confecționarea cojoacelor se folosesc piei de oi mature care sunt prelucrate în anumite dubale, de anumiți meșteri pricepuți. Cojoacele erau croite și cusute în satul nostru Păulești de către un croitor cojocar vestit, pe numele său Ion Tufoi (Canditu). După moartea sa, acest meșteșug a fost preluat de către feciorii și fiicele sale astfel:
Dumitru Tufoi croia și cosea pieptare, Matei Tufoi croia și cosea cojoace, Tufoi Vasilică croia și cosea bunzi și căciuli. Cu toate că are o vârstă respectabilă, coase căciuli și în ziua de astăzi.
Costumul național pentru iarnă conține și căciula, care se face din piei de miel negru sau sârb. În vremurile mai vechi căciulile erau țuguiate, dar, cu trecerea timpului, căciulile se fac rotunde. Căciulile care se poartă în zile de sărbători și sunt făcute din piele de miel Astrahan, procurate din părțile Bucovinei.
Pentru protecția mâinilor se folosesc mănușile, care sunt prevăzute cu un singur deget, cele folosite la muncă și cu cinci degete cele folosite în timpul sărbătorilor.
Costumul național bărbătesc de vară este făcut din materiale mai subțiri și conține un număr mai redus de piese.
În picioare rămân tot opincile, făcute din piele de purcel sau de vită. Ciorapii și obielele sunt mult mai subțiri, pentru că piciorul să nu sufere din cauza căldurii excesive. Ițarii sunt făcuți din Jana tigaie, dar firele folosite la țesut sunt mai subțiri și sunt de culoare albă. La țesutul ițarilor se mai foloșete și bumbacul alb, țesut în război cu cinci ițe și, în acest fel, obținându-se un anumit model. Pentru prinderea de mijloc a ițarilor se folosete barneful, făcut din Jana tigaie moale.
Cămașa făcută din bumbac este cusută la mână de anumite croitorese din sat. Cămășile sunt prevăzute la mâneci cu brățări cusute cu mătase albă sau galbenă, gulerul fiind cusut cu diferite modele, la fel și ajurul, cusut cu matase.
În zilele de sărbătoare, bărbații îmbracă două camași pe dedesubt: o cămașă care are mânecile încheiate cu nasturi la încheietura mâinilor și peste această camașă mai îmbracă o camașă cu mânecile largi, fiind cusută cu diferite modele, la gât încheindu-se cu o sfoară, având la capete motocei (canafi). Precizez că această cămașă cu mâneci largi se îmbracă numai în zilele de sărbătoare sau cu ocazia unor festivități folclorice și religioase .
Vesta este făcută din material negru, din bumbac mai gros (Carachiol) care este croită și cusută de anumiți croitori din sat, dar cel mai vestit era același Gheorghe Roiniță, însă feciorii săi nu au dus mai departe acest meșteșug.
Pe cap, în timpul verii se pune pălaria, care este de mai multe culori și modele, iar în zilele de sărbătoare, flăcăii prind la șiretul pălăriei flori.
Costumul național popular femeiesc
Ca și la bărbați, costumul național este compus din costumul popular de vara și costumul de iarnă. Costumul național se compune din:
Opinci în picioare, făcute din piele de porc. Ciorapii pentru femei se fac din lână albă tigaie, lungi până la genunchi, cu motive florale frumoase. Nu cu care se leagă opincile de picior sunt din Iână neagră. Cămașa este din bumbac, țesută în război sau cusută cu mâna. Modelele sunt diferite, la fel și culorile materialelor care se folosesc la cusut, țînându-se cont de vârsta celui care o va purta, astfel că femeile tinere folosesc la cusutul cămășilor materiale cu culori mai deschise (roșu, verde, albastru). Femeile mai în vârstă folosesc la cusutul sau la țesutul cămășilor materiale mai închise la culoare. Poalele cămășilor sunt lungi până la genunchi.
Catrințele sunt țesute în război, folosindu-se mai multe feluri de materiale (lână, bumbac) și pentru catrințele care sunt îmbrăcate în zile de sărbători se folosesc în special diferite mătăsuri, intercalandu-se și anumite materiale strălucitoare, cum ar fi: firul, telu. Catrințele sunt făcute și din culoare neagră, fiind purtate de persoanele care poartă doliu și de persoanele mai în vârstă. Fetele tinere poartă catrințele deasupra genunchiului, iar femeile mai în vârstă poartă catrință sub genunchi.
În zilele de sărbătoare femeile îmbracă peste camașă o jachetă împodobită cu mărgele. Jacheta este purtată și cu ocazia unor serbări populare, slujbe religioase, nunți sau alte festivități culturale.
Flanica este o piesă care face parte din costumul popular și se confectionează din lână albă și mai subțire, când este îmbrăcată în zi de sărbătoare și din lână închisă la culoare, când se poartă la muncă. Vara, flanica este purtată mai puțin, doar în zilele răcoroase.
Un alt accesoriu care face parte din costumul popular este bunda. La noi în sat, croitor pentru confecționarea bunzilor era Dumitru Botezatu. Acum sunt mai mulți croitori. Bunda este făcută din piele de miel, după ce, în prealabil, a fost prelucrată la diferite dubale.
Sumanul face parte din componența costumului popular, folosindu-se în anotimpul rece. Este făcut din Iână neagră, țesut în războiul de țesut, după care, materialul obținut din război este prelucrat cu ajutorul apei la piua. Ca și sumanele bărbătești, sumanele femeiești erau croite și cusute de același meșter croitor, Gheorghe Roinifa, doar că sumanele femeilor au unele motive florale pe piept, mâneci și buzunare, pentru a da o notă de eleganță purtătoarelor.
Pe cap femeile poartă baticuri de diferite culori, domnișoarele umblă cu capul descoperit, doar în cosițe își prind flori naturale de la ferestre.
Femeile mai în vârstă poartă baticuri de culoare închisă, numită casânca.
Pe timp de iarnă, femeile purtau șalul. Șalul era întotdeauna de culoare neagră sau maro, având puse pe margini o anumită broderie, formată din furfuri. Acest accesoriu se așeza pe umerii femei lor și pe lângă faptul că proteja de frigul anotimpului rece, dădea si o notă de eleganță femeilor care îl purtau. Domnișoarele nu purtau șal. Cu timpul, acest accesoriu a dispărut din componența costumului popular.
Pentru ca doamnele și domnișoarele să arate cât mai bine în zilele de sărbătoare își pun la gât frumoase mărgele de diferite mărimi și culori. În zilele de lucru aveau asupra lor nelipsitele traiste, care erau folosite la transportul unor obiecte, alimente etc.
Acum, când eu încerc să descriu cel mai bine costumul popular, cu regret vă spun că aceste costume se mai găsesc doar în unele lăzi de zestre, purtarea lor făcându-se doar cu ocazia unor sărbători, purtătorii fiind foarte puțini la număr. Ai noștri tineri refuză să îmbrace aceste costume, cum refuză unele secte religioase să pună mâna pe pușcă, uitând că aceste haine din lână protejează corpul de frig, ferindu-l de anumite boli și că purtătorii acestor costume trăiau până la o sută de ani.
