Local

Ecce homo (Iată Omul) | VICTOR RENEA – in memoriam (28. 12. 1934 – 4.04. 2020)

Costică NEAGU
8 apr 2020 2371 vizualizări
Profesorul Victor Renea-Foto:adevarul.ro
Profesorul Victor Renea-Foto:adevarul.ro

A plecat dintre noi aproape în taină „Stăpânul Casei cărților”, Victor Renea, fost director al Bibliotecii Raionale Focșani (1966-1968), apoi al Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu”, Vrancea (1968-2000).

Facem această precizare deoarece profesorul Victor Renea, originar din Comuna Jirlău, Raionul Râmnicu Sărat, a ajuns pe meleagul vrâncean într-o perioadă de relativă stabilizare și chiar așezare a „tovarășilor” pe funcții, era o perioadă când după „obsedantul deceniu”, bătea un vânt de înnoire. Școala începea încet-încet să intre în cursul său firesc, au apărut primele reconsiderări: Octavian Goga, Lucian Blaga, „Mircea Micu, Nicolae Manolescu – Literatura română de azi” etc.

În acei ani – eu, proaspăt învățător, absolvent al Școlii Pedagogice de Învățători, „Costache Negri” din Galați, Valeriu Anghel, profesor de limba română absolvent al Universității din București, Dumitru Pricop, student la Universitatea din București – l-am cunoscut pe Victor Renea, directorul Bibliotecii Raionului Focșani, venit să rezolve unele probleme ale bibliotecii comunale de la Negrilești.

Pe măsură ce a trecut timpul, am rămas într-o legătură care avea la bază respect, iar când aveam nevoie de unele cărți pentru un termen mai lung nu ezitam să-i cer sprijinul. În tot acel timp i-am păstrat o nedisimulată prețuire, mai ales de când steaua fiicei sale, Oana-Diana, a început să urce pe cerul poeziei românești.

Din 2010 când familia Renea a pierdut-o pe Oana- Diana și de când Domnul Victor Renea și Doamna Afrodita Renea au aprins făclia posterității pe cerul literaturii române, am fost alături de Domniile Lor prin editarea la Editura Terra a lucrărilor: Întuneric și lumină (2 ediții), Povestiri și poezii, Suflet de păpușă, Omul de zăpadă, Cele mai frumoase poezii (2 ediții).

Vor rămâne vii pentru totdeauna, în mintea mea aceste colaborări. Domnul Renea dădea un telefon, ne întâlneam și îmi da tot materialul, la punct și virgulă, rugându-mă doar „să am grijă”.

Așa cum se afirmă că școala este mereu tânără, putem spune că biblioteca, deși „bătrână”, este veșnică – una din cele 7 minuni ale Antichității. Deși a fost incendiată, nu a putut fi desființată, ba din contra, a renăscut din propria cenușă.

Victor Renea a știut acest lucru, de aceea a ținut biblioteca departe de hârjonelile politice, foste și actuale, iar dovadă este faptul că făclia aprinsă de Oana-Diana Renea este întreținută de bibliotecă – Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” și de școală – Școala nr. 3, „Oana-Diana Renea”, Focșani.

Acum la finalul unei vieți închinate cărții, mărturia Doamnei Afrodita Renea are darul să ne cutremure: „A fost lucid până în ultima clipă. A știut când moare. Joi m-a întrebat ce zi este astăzi: joi sau vineri. I-am spus că e joi, iar el a zis: Înseamnă că mai am o zi de trăit!... Tot timpul spunea, în ultimele zile, că vrea să meargă la Oana!”

Am reflectat și eu la spusele Doamnei Afrodita Renea, văzând (numerologic) că Oana-Diana Renea a murit pe data de 04.02.2010, iar Victor Renea, pe data de 04.04.2020... și m-am cutremurat!!! Prin durerea îndurată aici pe pământ, Victor Renea se apropie de sfințenie!

Dumnezeu să vă ierte și să vă aibă în pază,

Distinse Domnule Victor Renea, paznic al Cărții!

Costică NEAGU

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.