Local

Drept la replică solicitat de CUP Salubritate Focșani referitor la articolul „Sinecuriștii din fruntea gunoaielor de la Focșani”

Ziarul de Vrancea
16 oct 2019 3188 vizualizări

Înțelegem că articolul publicat în ediția de vineri 11 octombrie 2019 a Ziarului de Vrancea, a fost unul de opinie și nu o știre, însă dat fiind faptul că emite și propagă informații pe care le considerăm erori factuale și juridice, era necesar să cerem corectarea măcar a unora dintre ele.

Întregul articolul, începând cu titlul, este scris de autor prin folosirea ironiilor grosiere și pseudoargumentelor, desconsiderând regulile esențiale de funcționare a societăților comerciale.

 Astfel, ca drept la replică faţă de articolul apărut în ediția din data de 11 octombrie 2019 a Ziarului de Vrancea, intitulat ”Sinecuriștii din fruntea gunoaielor de la Focșani”facem următoarele precizări:

CUP SALUBRITATE SA este condusă de un Consiliu de Administrație format din trei membri, aleși în urma proiectului de recrutare și selecție a candidaților organizat de Autoritatea publică tutelară – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) pentru serviciul de salubrizare a localităților Focșani și Golești.

 Așadar, membrii Consiliului de Administrație nu au fost aleși printr-o hotarare a Consiliului Local Focșani cum din necunoștință sau rea credință se arată în articol, deci nu a existat un vot politic ci, o selecție impartiala realizată în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, introduse prin Legea nr. 111/2016 și HG nr. 722/2016.

Autoritatea publică tutelară a decis ca selecția să fie efectuată de un expert independent, specializat în recrutarea resurselor umane, astfel proiectul de recrutare și selecție a fost conceput și s-a derulat în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011, dar și ale contractului de colaborare încheiat între ADI pentru serviciul de salubrizare a localităților Focșani și Golești și SC PLURI Consultants România SRL.

  Menționăm faptul că, după numirea Consiliului de Administrație membrii Comitetului de nominalizare și renumerare din cadrul consiliului, au decis ca, pentru transparență, procesul de recrutare și selecție pentru ocuparea postului de director general să fie efectuat tot de un expert independent, specializat în recrutarea resurselor umane, în conformitate cu prevederile OUG 109/2011.

În ceea ce privește prezentarea membrilor Consiliului de Administrație în articolul în cauză, (CV-urile pot fi consultate pe https://www.salubfocsani.ro) autorul articolului nu precizează nimic despre experiența acestora, studiile postuniversitare, eronat indică profesia de baza etc.

În final, un singur exemplu care arată capacitatea  echipei manageriale de la SC CUP Salubritate SA:

 la preluarea mandatelor de administratori, respectiv de director general (martie 2019) societatea înregistra o pierdere financiară la finele anului 2018, în valoare de - 864.021,42 lei.

Pe termen scurt, rentabilizarea societății a reprezentat prioritatea echipei manageriale:

- în momentul de față  SC CUP SALUBRITATE SA înregistrează la finele lunii august 2019 un profit de cca 932 000 lei.

Vrem să vă asigurăm că actuala conducere a societății depune constant eforturi de îmbunătățire a activităților societății prin realizarea de programe menite să asigure beneficiarilor servicii de calitate.

Evident, prin prezentul drept la replică nu dorim să îngrădim dreptul la libera exprimare a autorului articolului, acesta având libertatea să emită opinii despre orice. Totuși, pentru o corectă informare a opiniei publice, atunci când opiniile emise despre chestiuni ce țin de o societate comercială cu un important rol în viața comunității, sunt vădit contrare realității, ele trebuie clarificate și corectate.

Citiți și:Sinecuriștii din fruntea gunoaielor de la Focșani

 

 

 

         


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.