Local

Două ucrainence, mamă şi fiică, şi-au găsit liniştea în casa unei familii din Mărăşeşti, cu ajutorul a doi cercetaşi militari

Ziarul de Vrancea
9 mar 2022 10888 vizualizări

Oamenii fac minuni și fiecare dintre noi, în aceste vremuri tulburi, putem întinde o mână de ajutor mamelor şi copiilor ucraineni care fug din calea războiului.

Vineri seara, 4 martie 2022, după zile întregi petrecute sub pământ, la metroul din Harkov şi prin păduri, departe de ochii soldaţilor ruşi care trag fără milă inclusiv în populaţie, două femei din Ucraina, mamă şi fiică, au ajuns la Mărăşeşti, în casa soţilor Any Mary şi Daniel Drăgăn, care le-au aşteptat cu căldura şi liniştea de care aveau atâta nevoie.

Războiul din Ucraina a zguduit întreaga lume şi mulţi dintre semenii noştri nu au putut rămâne indiferenţi la drama prin care trec vecinii ucraineni. Din clipa în care au văzut ce se întâmplă în ţara vecină, soţii Any Mary şi Daniel Drăgan şi-au propus să ajute, lucru pe care îl fac de ani buni, îndeosebi prin intermediul Asociaţiei „Voluntariat pentru Viaţă”, a cărei activitate o coordonează.

Au adus în familia lor două femei, o mamă şi fiica ei în vârstă de 34 de ani, regizor şi fost om de televiziune în Ucraina, care s-au văzut nevoite să plece din casa şi din ţara lor, de frica morţii pe care ruşii au semănat-o în sufletul fiecărui cetăţean ucrainean, prin declanşarea războiului.

Soţii Drăgan au aflat de drama celor două femei prin intermediul unei voluntare din Ucraina cu care au colaborat în trecut, în cadrul unui proiect al Asociaţiei Voluntariat pentru Viaţă. Nu au stat nicio clipă pe gânduri şi au făcut tot ce au putut pentru ca ele să ajungă în casa lor din Mărăşeşti.

„Ne-am dorit să ajutăm şi ne bucurăm că am putut face asta pentru cele două femei din Ucraina, mamă şi fiică. Am aflat de nevoia lor dintr-o postare a unei voluntare din Ucraina cu care noi am colaborat în cadrul unui proiect. I-am transmis că putem ajuta câţiva refugiaţi şi aşa au ajuns la noi cele două persoane, mamă şi fiică. Le vom sprijini cu tot ce au nevoie şi le vom găzdui pe o perioadă nelimitată. De asemenea, facem demersuri să ajungă la Mărăşeşti şi rudele lor, respectiv fratele, soţia lui şi cei trei copii pe care îi au. Aceşti oameni au nevoie de mult mai mult decât hrană. Au nevoie de siguranţă şi de un acoperiş deasupra capului. Consider că fiecare dintre noi poate ajuta şi poate oferi ceva semenilor noştri atât de greu încercaţi", a spus Any Mary Drăgan.

Doi cercetaşi militari, parte din povestea emoţionantă a celor două ucrainence

Femeile, de loc din Harkov, s-au ascuns câteva zile la metrou. Realizând că războiul nu se va termina curând şi că viaţa lor este nepreţuită, tânăra curajoasă şi-a luat mama de mână şi a ieşit de sub pământ chiar în timpul bombardamentelor. Cele două au reuşit să fugă de moarte şi să găsească o maşină cu care au călatorit prin toată Ucraina. Nu pe autostrăzi, ci prin păduri, pe drumuri forestiere, departe de ţevile puştilor şi de tancurile ruseşti care au împânzit ţara, frâng destine, seamănă spaimă şi durere.

După zeci de ore de nesomn, oboseală şi frică, femeile au ajuns în Ungaria. De aici au fost preluate de un voluntar ungur, cercetaş militar,  care în permanenţă a fost în legătură cu soţii Drăgan şi care le-a adus până în România. Au  trecut împreună, pe jos, prin Vama Petea şi au ajuns astfel la Satu Mare. De la Satu Mare, ucrainencele au fost preluate de un alt cercetaş militar din Cluj, apropiat al soţilor Drăgan, care în toiul nopţii, fără să stea o clipă pe gânduri, a lăsat confortul patului său şi a plecat către vamă pentru a le prelua. Împreună, cei trei, au plecat apoi pe drumul spre siguranţă şi au ajuns la Mărăşeşti, în casa soţilor Drăgan, vineri seara.

Obosite şi sleite de puteri, dar cu speranţă şi credinţă în suflete, cele două femei pentru care dorinţa de a-şi salva viaţa a fost mai presus de orice, au povestit calvarul prin care au trecut în ultimele zece zile. Zece zile în care poporul ucrainean urlă de durere, în care oameni nevinovaţi mor, în care copiii sunt despărţiţi de taţii lor, în care spaima şi deznădejdea au pus stăpânire pe suflete şi au lăsat răni adânci ce nu se vor vindeca niciodată.

,,În toată această poveste cu final fericit am avut sprijinul necondiţionat a doi militari cercetaşi, din Ungaria şi România, cu care am ţinut permanent legătura şi care le-au ajutat pe cele două refugiate să ajungă în siguranţă la Mărăşeşti. Aceşti oameni nu au stat nicio clipă pe gânduri atunci când le-am cerut ajutorul şi sunt dispuşi să sprijine în orice moment" a mai adăugat Any Mary Drăgan.

Soţii Drăgan, oameni de bine pentru semenii aflaţi în situaţii dificile

​Actele de caritate aduc lumină într-o lume adeseori prea întunecată. Soţii Drăgan din Mărăşeşti nu fac pentru prima dată un gest lăudabil şi demn de urmat ca cel pe care l-au făcut în cazul celor două ucrainence, mamă şi fiică. Prin natura meseriilor lor şi prin intermediul Asociaţiei Voluntariat pentru Viaţă a cărei activitate o coordonează, aceştia au făcut nenumărate acte de caritate pentru oameni aflaţi în suferinţă.

Ceea ce au făcut soţii Drăgan şi cei doi militari care i-au ajutat în acest demers, putem face fiecare dintre noi. Putem fi sprijin pentru cetăţenii ucraineni aflaţi acum pe drumul amar al pribegiei, putem oferi un pat cald şi un strop de fericire copiilor înfriguraţi şi speriaţi şi mamelor lor care au fugit din calea războiului pentru a-şi salva pruncii, dar şi bătrânilor bolnavi pe care apusul vieţii îi găşeşte departe de familii, de case şi de ţara lor. Raiul îşi face cuiburi în casele oamenilor buni, iar bunătatea şi solidaritatea sunt trăsături definitorii ale poporului român. Românii au dovedit acest lucru cu vârf şi îndesat în ultimele zile.  

Intâmplător, Any Mary Drăgan are şi origini ucrainene. Străbunicul său, Rudolf Sucoverschi, cu mamă ucraineană şi tată german, de loc din Cernăuţi, a venit la Mărăşeşti în urmă cu 100 de ani, în 1920, după primul Război Mondial, împreună cu o echipă de muncitori pentru a participa la construcţia Mausoleului Eroilor. S-a stabilit aici şi şi-a întemeiat o familie, având două fete. Printre zecile de case şi construcţii pe care le-a făcut în micul oraş din Vrancea, se găseşte astăzi şi Centrul Social Multifuncţional, care a fost ridicat de soţii Drăgan pe vechiul amplasament construit de străbunicul Rudolf Sucowerschi. Pe viitor, de serviciile centrului vor beneficia, în mod gratuit, persoane din comunităti marginalizate aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială.

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.