Două Smart TV-uri 4K Ultra HD, în ton cu cele mai noi tehnologii, la CJ Vrancea
Două două televizoare Smart TV-uri 4K Ultra HD, cu diagonala de 163 de cm., în valoare de peste 1.000 de euro bucata, în ton cu cele mai noi tehnologii, au fost recent achiziționate de Consiliul Județean Vrancea.
Instituția condusă de Oprișan a cumpărat de la unul dintre cei mai importanți retaileri de produse electronice care activează și pe piața focșăneană, două televizoare LED Smart Ultra HD, Tizen, 4K HDR, SAMSUNG model UE65NU7172, cu diagonala de 163 de cm. Prețul celor două echipamente este de 8.400 de lei, sumă la care se adaugă TVA.
Televizoarele cu tehnologie Ultra HD, 4K oferă o calitate superioară a imaginilor, fiind considerate cele mai bune de pe piață. Acestea sunt capabile să reproduca cele mai complexe detalii, într-un mod consistent și cu un contrast mai bun, datorită existenței unui număr de pixeli de patru ori mai mare prin comparație cu televizoarele Full HD. Exemple în acest sens, se găsesc în detaliile fine ale părului sau ale penelor, precum și în alte imagini care conțin detalii foarte fine.
Chiar dacă prețul nu pare foarte mare, achiziția unor televizorare care folosesc o asemenea tehnologie, reprezintă o fiță chiar și pentru Consiliul Județean. Un asemenea gadget, foarte apreciat de pasionații de tehnologii superioare nu prea își găsește locul în birourile unei instituții publice, ai cărei angajați ar trebui să lucreze mai mult în folosul comunității și să-și petreacă mai puțin timp privind la producții video de înaltă calitate.