Local
Dosar penal pe numele unui vrâncean care a incendiat deșeuri
30 iun 2022
1241 vizualizări
Foto:arhiva ZdV.Credit foto:Ora de Sibiu
Atenție! Arderea de deșeuri, substanțe sau obiecte poate fi pedepsită cu până la cinci ani de închisoare!
La data de 28 iunie a.c., ora 19.38, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Gugești au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe raza satului Coroteni are loc un incendiu.
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că incendiul se manifesta în zona rampei de gunoi, situată în extravilanul satului Coroteni, din comuna Slobozia Bradului, unde ar fi fost incendiate resturi menajere și din cauciuc.
La fața locului s-au deplasat reprezentanți S.V.S.U. din cadrul Primăriei Slobozia Bradului și un echipaj din cadrul I.S.U. Râmnicu Sărat care au lichidat în totalitate incendiul.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță sau obiect, faptă prevăzută și
pedepsită de O.U.G. 92/2021, modificată prin O.U.G. 38/2022.
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.