Doliu în cultura vrânceană: a trecut la cele veșnice pianista focșăneancă Lavinia Coman
Focșaniul pierde o mare doamnă a muzicii românești.
Vrancea este mai săracă din punct de vedere cultural. Prof. univ. dr. Lavinia Coman (Tomulescu), una dintre cele mai respectate pianiste și personalități ale muzicii academice românești, născută la Focșani, a trecut la cele veșnice., vestea fiind făcută publică miercuri seară, 4 februarie 2026, aproape de miezul nopții.
Anunțul trist a fost transmis pe rețelele de socializare de către avocatul focșănean Adrian Lăbunț, tatăl tânărului pianist Cristian Matei Lăbunț, mesajul său fiind rapid preluat și distribuit de numeroși oameni de cultură, muzicieni și foști studenți.
O viață dedicată excelenței muzicale
Născută la 27 noiembrie 1940, la Focșani, județul Vrancea, Lavinia Coman și-a început parcursul educațional în orașul natal, unde a absolvit școala medie. Talentul său remarcabil a dus-o ulterior la București, unde a finalizat studiile la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, secția pian, în perioada 1959–1964.
A avut profesori de elită ai școlii muzicale românești, printre care Silvia Șerbescu, Ioan D. Chirescu, Mircea Bârsan și Dumitru Bughici, nume care au marcat definitiv formarea sa artistică și pedagogică.
Profesor universitar, pianist concertist și promotor al culturii românești
Activitatea profesională a Laviniei Coman s-a desfășurat preponderent în cadrul Universității Naționale de Muzică din București, unde a parcurs toate treptele academice, de la asistent la profesor universitar. Între anii 1964–1972 a fost asistent acompaniator la clasa de lied a renumitului artist liric Nicolae Secăreanu.
Ca pianist concertist, a susținut peste 400 de concerte și recitaluri în țară și în străinătate, colaborând cu numeroase filarmonici. A efectuat turnee în Germania, Franța, Italia, Spania, Bulgaria și Serbia, a realizat emisiuni radio și TV și a înregistrat două discuri Electrecord.
În plan pedagogic, a fost directoarea Liceului de Artă „George Enescu” din București (1981–1987), perioadă considerată de referință în istoria învățământului muzical românesc, instituția obținând atunci cele mai multe premii naționale și internaționale.
Recunoaștere națională și moștenire culturală durabilă
Din 1966 a fost căsătorită cu Nicolae Coman, compozitor, poet și profesor universitar. A fost membră a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, secția muzicologie, și a primit Premiul UCMR pentru creație didactică în anul 2008.
A publicat peste 500 de articole și studii, este autoarea a 10 volume de specialitate și a tradus în limba română lucrări importante din literatura catalană.
Un nume care va rămâne legat de Focșani și Vrancea
Dispariția prof. univ. dr. Lavinia Coman reprezintă o pierdere majoră pentru cultura românească, dar și pentru Focșani, orașul care i-a dat lumii muzicale o artistă de anvergură internațională.
Dumnezeu să o odihnească în pace!
Maria Bratu














