Local

Doi tineri răniţi într-un accident soluţionat iniţial ca o tamponare

Dan Chiriac
6 iun 2017 508 vizualizări

Femeia rănită în accidentul de la Popeşti a suferit răni grave u şoferii continuă să conducă băuţi, chiar dacă riscurile de accident sunt foarte mari în astfel de situaţii

Două persoane au fost rănite în urma unui accident produs în Focşani. Considerat iniţial o tamponare, incidentul s-a transformat în accident uşor, după ce doi tineri au mers la spital. Luni, poliţiştii focşăneni au fost sesizaţi că la o unitate medicală din localitate s-au prezentat două persoane cu vătămări corporale ca urmare a unui accident de circulaţie. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că la data de 4 iunie a.c, ora 22.00, un tânăr de 19 ani, din municipiul Focşani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirea Principatelor din localitate, a efectuat viraj la stânga pe strada G-ral Gh. Magheru, nu s-a încadrat corespunzător şi a intrat în coliziune cu alt autoturism care era condus de un tânăr de 20 ani din aceeaşi localitate. Iniţial, conducătorii autoturismelor au convenit să încheie o constatare amiabilă, ulterior conducătorul autoturismului care a efectuat virajul la stânga şi un pasager de 19 ani, din comuna Dumbrăveni, s-au prezentat la unitatea medicală pentru acordarea îngrijirilor medicale. Cercetările sunt continuate

în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a accidentului. Tot luni,

un bărbat de 48 ani din oraşul Urziceni, judeţul Ialomiţa, în timp ce conducea un autotractor cu semiremorca pe DN2 E85 în localitatea Popeşti, direcţia de deplasare Buzău-Focşani, nu a acordat prioritate de trecere unei femei care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal, acroşând-o cu partea dreapta faţă a autotractorului. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a femeii de 79 ani, din comuna Popeşti. Atât conducătorul autotrenului cât şi pietonul au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal. Un alt incident rutier a avut loc marţi pe E 85. Un şofer din judeţul Neamţ, în timp ce conducea un Opel, a adormit la volan şi a părăsit partea carosabilă ajungând într-un copac. Din fericire, chiar dacă maşina a fost avariată serios, şoferul a scăpat fără răni.

Băutura i-a lăsat pietoni şi le-a adus un dosar penal

Poliţiştii au identificat luni mai mulţi şoferi băuţi în trafic. Astfel, poliţiştii din Coteşti au depistat un bărbat de 25 ani din comuna Slobozia Ciorăşti, judeţul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere.

În urma verificărilor efectuate poliţiştii au mai stabilit faptul că autoturismul avea autorizaţia de circulaţie provizorie expirată. Conducătorul auto a fost testat

cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. La data de 5 iunie a.c, poliţiştii din Odobeşti au oprit un bărbat de 50 ani din localitate, în timp ce conducea un  autoturism, iar în urma testării alcoolscop a rezultat o concentraţie de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe DN 2D – Tulnici un bărbat de 43 ani din localitate conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate  mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii focşăneni au depistat pe strada Cezar Bolliac un bărbat de 59 ani, din municipiul Focşani, în timp ce conducea un moped neînregistrat în circulaţie şi fără a poseda permis de conducere. Poliţiştii din Boloteşti au depistat un tânăr de 27 ani, din localitate, în timp ce conducea un moped fără ca acesta să fie înmatriculat/înregistrat şi fără să deţină permis de conducere. Un incident asemănător a avut loc la Ţifeşti. (Dan CHIRIAC)

 

  


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.