Local

Doi polițiști și un jandarm au salvat aseară un bărbat care ameninţa că se sinucide în stația C.F.R. Mărășești

Ziarul de Vrancea
24 iul 2021 3931 vizualizări

Intervenţia promptă a făcut ca situaţia să nu ia o întorsătură tragică.

UN BĂRBAT CARE A ÎNCĂLCAT OBLIGAȚIILE IMPUSE PRIN MĂSURA ARESTULUI LA DOMICILIU ȘI AMENINȚA CĂ SE VA SINUCIDE, A FOST GĂSIT LA TIMP DE DOI POLIȚIȘTI ȘI UN JANDARM

Operațiune contra-cronometru aseară, în jurul orei 23.00, în stația C.F.R. Mărășești: un apel 112 anunța că pe peron se află un bărbat care amenința că se va arunca în fața trenului.

Imediat, la fața locului s-au deplasat doi polițiști - Cristi, de la transporturi feroviare și Lucian - Poliția Orașului Mărășești precum și Răzvan, jandarm în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea care au identificat un bărbat, de 47 de ani, care amenința că se aruncă în fața trenului.

Cu mult tact și calm, cei trei l-au convins să renunțe la gestul său și apoi l-au condus la sediul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Mărășești.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul nu ar fi respectat măsura preventivă a arestului la domiciliu, fiind plecat de la domiciliul său din comuna Priponești, județul Galați, fără a avea acest drept.

Intervenția s-a finalizat cu preluarea celui în cauză de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul sîvârșirii infracțiunii de evadare.

Măsura arestului la domiciliu este o măsură preventivă ce este reglementată în Codul de procedură penală şi constă în obligaţia impusă inculpatului, pe o perioadă determinată, de a nu părăsi imobilul în care locuieşte, fără

permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune unor restricţii stabilite de acesta.

Efectivele angrenate în activităţile de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, polițiștii din cadrul secțiilor de poliție rurală, polițiștii din cadrul poliției transporturi și polițiștii de proximitate verifică, prezența persoanei supravegheate în imobilul în care se execută arestul la domiciliu.

Atunci când se constată nerespectarea cu rea-credinţă a măsurii şi a obligaţiilor impuse inculpatului, poliţistul desemnat cu supravegherea întocmeşte o sesizare motivată pe care o înaintează, de îndată, procurorului, în cursul urmăririi penale, judecătorului de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanţei de judecată, în cursul judecăţii în vederea înlocuirii măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestului preventiv.

B.p. Nr. 340 din 22 iulie 2021


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.