Local

Doi ofițeri noi la IJJ Vrancea

Dan Chiriac
7 nov 2017 1604 vizualizări

Luni, într-un cadru festiv a avut loc ceremonia prilejuită de trecerea în corpul ofiţerilor a două cadre militrare care au promovat concursul organizat în luna august la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea. Ceremonialul a debutat cu intonarea imnului naţional şi prezentarea ordinelor de avansare de către inspectorul şef. Cele două cadre militare au deţinut gradul de plutonier, iar în urma trecerii în corpul ofiţerilor vor avea gradul de sublocotenent. Noile grade le–au fost înmânate de către comanda Inspectoratului. Astfel în conformitate cu Ordinul Ministrului Afacerilor Interne începând cu data de 01.11.2017, Sublocotenentul Norocea Ionuţ îşi va desfăşura activitatea în cadrul Serviciului Management Operaţional, iar sublocotenentul Ciocan Ovidiu îşi va desfăşura activitatea în cadrul Serviciului Resurse Umane. ”Această activitate reprezintă un prilej de bucurie şi de recunoaştere a meritelor celor doi colegi, care pe parcursul anilor, şi-au îndeplinit în condiţii exemplare atribuţiile prevăzute de funcţiile pe care le-au deţinut precum şi a efortului de care au dat dovadă pentru asimilarea tuturor cunoştinţelor necesare executării noilor sarcini. Această trecere aduce o creştere a responsabilităţii precum şi un nivel mai ridicat al standardelor pentru îndeplinirea misiunilor specifice.        Cu acestă acazie comanda inspectoratului precum şi colegii le urează multă sănătate, putere de muncă şi o acomodare cât mai uşoară la noile sarcini de serviciu”, se arată în comunicatul IJJ Vrancea. (D.C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.