Local

Documente | DSP Vrancea:Măsurile de protejare a sănătății instituite pe perioada stării de alertă

Ziarul de Vrancea
15 mai 2020 1336 vizualizări

Printr-un comunicat de presă Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vrancea  menționează măsurile de protejare a sănătății instituite pe perioada stării de alertă.

În data de 14 mai 2020 a fost adoptată de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă HOTĂRÂREA nr. 24, privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control a infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2.

În prezenta hotărâre se prevede obligativitatea purtării măștii, astfel încât nasul și gura să fie acoperite, în spațiile comerciale, mijloace de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise.

În domeniul sănătății, se instituie obligativitatea menținerii funcționării centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile și impunerea unor condiții de izolare a personalului pe perioada prezenței la serviciu.

Se instituie, prin ordin al comandantului acțiunii, măsura carantinării unor clădiri, zone, localități la solicitarea comitetelor județene pentru situații de urgență, pe baza analizelor realizate de către direcțiile de sănătate publică și avizate de către INSP.

Se reia activitatea cabinetelor de medicină dentară pentru cazurile care nu reprezintă urgență, cu respectarea măsurilor de prevenire și control a răspândirii infecțiilor, asigurarea asistenței medicale ambulatorii pentru cazurile care nu reprezintă urgență și care nu au potențial de agravare. De asemenea, se reiau activitățile de internare a pacienților care nu sunt urgențe medicale, la nivelul unităților sanitare non-COVID, cu menținerea interdicțiilor de acces a aparținătorilor, fiind obligatorie organizarea unui sistem de informare a acestora despre starea pacienților internați.

Se menține coordonarea operațională a serviciilor de ambulanță de către inspectoratele pentru situații de urgență și a Poliției Locale de către inspectoratele de poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, precum și măsurile dispuse cu privire la personalul medico-sanitar din cabinetele medicale ale unităților/instituțiilor de învățământ referitoare la punerea la dispoziția direcțiilor de sănătate publică, cu excepția perioadei 02-12.06.2020, precum și în perioada desfășurării examenelor naționale.

Începând cu data de 15.05.2020, este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în interiorul localităților, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecției și evitarea formării grupurilor pietonale mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii, dar și interdicția deplasării persoanelor în afara localității/zonei metropolitane, cu anumite excepții. La solicitarea instituțiilor abilitate cu exercitarea controlului respectării măsurilor stabilite pe timpul stării de alertă, situaţiile exceptate potrivit prevederilor alin (2) se justifică prin declarație pe propria răspundere. (vezi Declarație pe propria răspundere - Stare de alertă).

În documnetele atașate puteți citi informații extrase din HOTĂRÂREA nr. 24 din 14.05.2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control a infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2 și Anexa cu Măsuri de prevenire și control a infecțiilor aplicabile pe durata stării de alertă / DSP Vrancea /

 

 

 

 

Fisiere atasate

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.