De la ierburile vindecătoare ale Bulucului la sala de operație

Născut la 16 ianuarie 1884, în zona Jariștea–Odobești, fiu al moașei Eusofina și al lui Ion Faur (polițist, apoi primar al Odobeștiului), micul Constantin a crescut în preajma Mănăstirii Buluc, unde a învățat tainele plantelor de leac. Drumul ales i-a fost firesc: în 1905 devine student al Institutului Medico-Militar din București, iar în 1911 își susține teza de doctorat – „Contribuțiuni la studiul patogeniei și tratamentul varicocelului” – sub îndrumarea profesorului Toma Ionescu și a doctorului Victor Gomoiu. Tot atunci primește și gradul de sublocotenent.

Front, epidemii și primele decorații

Încadrat la Divizionul de Artilerie Călăreață, tânărul medic primește medalia „Bărbăție și Credință” (clasa I) și este avansat locotenent (1912). În Primul Război Mondial slujește în regimentele 4, 10 și 90 Infanterie, organizează triaje și puncte medicale în Cluj, Sibiu, Oradea, stinge focare de tifos exantematic și primește „Crucea Comemorativă” pentru serviciul la front. Comandanții îi consemnează „priceperea și îngrijirea de soldat fără limite”.

La conducerea Spitalului Militar Focșani

În 1915 apare în documente ca medic șef chirurg la Spitalul Militar Focșani. Din 1921, devine comandant, impunând ordine și rigoare: modernizează hrana și igiena, înființează grădină de zarzavat pentru bolnavi și trupă, acordă consultații gratuite și civililor. Cariera sa administrativă include și misiuni repetate de medic recrutor (1922–1939) în Moldova, Basarabia și Ardeal.

Lista onorurilor e impresionantă: Ordinul „Steaua României” – cavaler (1927) și ofițer (1930), „Semnul Onorific de Aur” pentru 25 de ani în serviciu (1930), Medalia „Ferdinand I” (1932), Ordinul „Coroana României”. În 1929 este înaintat colonel.

Ctitor al Crucii Roșii focșănene și edil în vremuri grele

Medicul-colonel Faur e și organizatorul Filialei de Cruce Roșie Focșani, pe care o amenajează chiar în casa familiei din str. Pruncu (astăzi Ana Ipătescu). Soția Maria și fiica Mioara devin infirmiere voluntare (1940). În toamna lui 1940, când un cutremur de 7,4 lovește Vrancea, Faur – numit atunci primar al Focșaniului – coordonează serviciile de salvare și îngrijire a victimelor, într-un oraș devastat, cu spitale, instituții și biserici grav avariate.

Implicarea socială continuă: în septembrie 1939, într-un comitet public reunit la Primărie, propune sprijin lunar pentru familiile sărace și se angajează personal cu 2.000 lei/lună, chemând „trei sute de familii înstărite” să ajute „trei sute de familii nevoiașe”.

Înapoi în uniformă, din nou la comandă

În 1941, deși trecut în rezervă cu un an mai devreme, este rechemat și primește conducerea Spitalului Z.I. 432, pe care îl organizează „mai presus de orice laudă”. Revenirea la Spitalul Militar Focșani ca și comandant (1942–1943) închide cercul unei cariere de serviciu public fără fisură.

Invitat în 1942 la Palatul Regal de Regina Elena, primește „Semnul distinctiv” al Crucii Roșii. Se stinge din viață în vara 1969 și este înmormântat în Cimitirul Ghencea Militar din București.

Moștenirea sa în Vrancea

Dincolo de medalii, diploma și ranguri, Constantin Faur rămâne chipul medicului cetățean: chirurgul care a ținut spitalul în rigoare, ofițerul care a salvat vieți pe front și la epidemii, primarul care a organizat intervenția după cutremur, ctitorul Crucii Roșii focșănene.

„Pagina despre istoria acestui român va continua secole de acum – casa Faur fiind astăzi unul dintre pilonii comunității iubitoare de carte, prin Biblioteca Județeană Vrancea”, notează autorul cronicii, Adrian Galiță.

Un nume de reținut, o viață de urmat.