Local

Direcţia Anticorupţie a sărbătorit 12 ani de la înfiinţare

Gabriel Sava
30 mai 2017 677 vizualizări

Ziua de 30 mai a fost stabilită Ziua Aniversară a Direcției Generale Anticorupție la propunerea conducerii instituției, prin ordin al ministrului afacerilor interne

Marţi, la sediul Direcției Generale Anticorupție, s-a desfășurat evenimentul prilejuit de aniversarea Zilei Direcției Generale Anticorupție – 30 Mai, 12 ani de activitate. Activitatea s-a bucurat de prezența reprezentanților conducerii Ministerului Afacerilor Interne, domnul chestor de poliție Bogdan Mihail Ivănescu, secretar general al M.A.I., domnul Bogdan Licu, procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Daniel Horodniceanu, procuror șef al Direcției de Investigare a Criminalității Organizate și Terorism, reprezentanți ai Direcției Naționale Anticorupție, șefi și reprezentanți ai inspectoratelor generale și ai celorlalte structuri MAI.De asemenea, am beneficiat de participarea reprezentanților ambasadelor Marii Britanii, Statelor Unite ale Americii, Spaniei și Ucrainei, Reprezentanței Comisiei Europene la București, precum şi ai ONG-urilor partenere ale Direcţiei Generale Anticorupţie în activităţile de prevenire și educație anticorupție. Cu acest prilej, directorul general al Direcţiei Generale Anticorupţie, chestor de poliție Ioniță Alexandru Cătălin, a subliniat că Direcţia Generală Anticorupţie este prima instituție publică la nivelul căreia au fost elaborate şi implementate politici cu caracter preventiv, iar experienţa acumulată în domeniu a consacrat unitatea noastră ca furnizor de expertiză şi bune practici pentru alte instituţii publice din România, dar şi din străinătate. Direcţia Generală Anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne aniversează astăzi 12 ani de la înfiinţare, perioadă în care s-a consolidat ca instituţie pregătită să acţioneze profesionist în scopul asigurării integrităţii profesionale şi credibilităţii tuturor angajaţilor M.A.I. Ziua de 30 mai a fost stabilită Ziua Aniversară a Direcției Generale Anticorupție la propunerea conducerii instituției, prin ordin al ministrului afacerilor interne. La aniversarea celor 12 ani de activitate, Direcţia Generală Anticorupţie se prezintă ca o structură cu o identitate instituţională consolidată, cu un corp de profesionişti care pot investiga cauze dintre cele mai complexe. (D.C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.