Local

Dezinfecție totală la Colegiul Național “Alexandru Ioan Cuza” realizată de Primăria Municipiului Focșani

Ziarul de Vrancea
6 nov 2020 994 vizualizări

Primăria Municipiului Focșani, prin Direcția de Dezvoltare Servicii Publice Focșani, a efectuat, în zilele de 3 și 4 noiembrie 2020, dezinfecția TUTUROR sălilor de clasă din cadrul Colegiului Național “Alexandru Ioan Cuza”, după ce cursurile acestei unități de învățământ au fost suspendate ca urmare a hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.  

Acțiunea municipalității vine în sprijinul cadrelor didactice și a elevilor, o igienizare completă a colegiului Cuza permițând reluarea activității în condiții de maximă siguranță.

Precizăm faptul că Primăria Municipiului Focșani va derula de fiecare dată astfel de acțiuni, în vederea limitării răspândirii pandemiei de SARS-COV2.

De asemenea, Primarul Municipiului Focșani, domnul Cristi-Valentin Misăilă transmite în mod public părinților și profesorilor faptul că va face tot ce va ține de instituția pe care o conduce pentru a-i sprijini, prin orice mijloace, pe elevi și dascălii lor în vederea întoarcerii la cursuri.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Focșani


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.