Local

Dezastru în raportul privind transparența decizională: Relația primarului Misăilă cu focșănenii, descrisă printr-o liniuță

Ionel Sclavone
26 ian 2020 3001 vizualizări

Doar două consultări publice pe marginea unor proiecte de acte normative, respectiv hotărâri de consiliu local, a organizat în 2019 primarul PSD Cristi Misăilă. Informația apare într-un document intitulat „Raport pentru anul 2019 Privind transparența decizională în administrația publică conform art.13 din Legea nr. 53/2003, republicată”, semnat chiar de Misăilă. Raportul este format din două părți, mai exact din două tabele, din care cel mai important, privind transparența decizională, conține doar șapte rânduri!

Doar două consultări publice pe marginea unor proiecte de acte normative, respectiv hotărâri de consiliu local, a organizat primarul PSD, Cristi Misăilă, în 2019, potrivit raportului privind transparența decizională. Deși este o temă foarte importantă, transparența decizională reflectând felul în care se raportează administrația locală la cetățenii în slujba cărora ar trebui să se afle, primarul Cristi Misăilă tratează subiectul cu foarte multă ușurință expediindu-l de-a lungul a câtorva rânduri. Chiar și așa, putem trage o concluzie despre cât de apropiat este Misăilă de focșăneni: dezastru!  

Asta poate și pentru că relația actualului primar cu cetățenii nu prea există, el fiind mult mai interesat să rezolve problemele colegilor de partid sau ale apropiaților. Elocvente sunt cazurile lui Cătălin Duță și al lui Cătălin Vrabie – notarul PSD. În cazul celui dintâi, primarul, subalternii săi și consilierii PSD au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-i permite să construiască un bloc cu 4 etaje lângă Tribunalul Vrancea, distrugând unul dintre puținele ansambluri arhitecturale care amintesc de vechiul oraș și, totodată, afectând confortul cetățenilor din zonă.

Pentru cel de-al doilea, Cătălin Vrabie, Misăilă a convocat două ședințe consecutive de Consiliu Local, în speranța că-i va trece proiectul de hotârâre care prevedea un schimb de terenuri cu municipalitatea. În ambele cazuri proiectul a picat la votul consilierilor.  

Relația lui Misăilă cu focșănenii, concentrată într-o liniuță

Potrivit documentului, doar 260 de focșăneni au luat parte la ședințele publice organizate de Municipalitate. Nici nu este de mirare având în vedere că la anumite întâlniri, unde urmau să se dezbată subiecte sensibile pentru Cristi Misăilă și colegii săi din PSD, sala de ședință a fost umplută cu funcționari din primărie și din societățile subordonate, iar focșănenilor care aveau un cuvânt de spus le-a fost blocat accesul cu polițiști locali sau agenți ai unor firme de pază angajate de Primărie. Presa a relatat pe larg, la momentul respectiv, situațiile de acest fel.

În acest context, având în vedere că primarul și colegii săi din Consiliul Local s-au ținut departe de focșăneni și de problemele cu care se confruntă aceștia, este normal să nu aibă nici o opinie cu privire la relația cu cetățenii și cu reprezentanții acestora. În dreptul rubricii intitulate „Evaluare proprie a parteneriatului cu cetățenii și a asociațiilor legal constituite ale acestora”, Cristi Misăilă a pus o liniuță, semn că așa ceva nu există.

Cea de-a doua parte a așa zisului raport privind transparența decizională cuprinde un alt tabel, mult mai bine elaborat, în care sunt prezentate cu lux de amănunte, mai multe proiecte hotărâri ale consiliului local, adoptate de-a lungul anului trecut, care au necesitat consultări publice cu cetățenii.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.