Local

Depuneri de coroane și spectacol la Mausoleul Eroilor la Mărășești

Mihai Boicu
5 aug 2018 2210 vizualizări

Astăzi vor avea loc manifestările de la Mausoleul Eroilor din Mărășești dedicate comemorării eroilor din Primul Război Mondial.

Evenimentul reprezintă punctul central al programului ”Vrancea Eroică”, organizat de Muzeul Vrancei, instituție subordonată Consiliului Județean, în perioada 3 – 6 august. Începând cu ora 19.00, la Mausoleul de la Mărășești participanții vor putea asista la salve de tun, survol aerian, ceremonial militar și religios, moment de reculegere cu intonarea ”Semnalului Liniștea”. După ceremonialul militar și religios va urma spectacolul simfonic extraordinar ”Pe aici nu se trece!”, susținut de artiștii Gheorghe Zamfir, Laura Bretan, Leontina Văduva, acompaniați de Orchestra Metropolitană București „Muntenia” dirijată de maestrul Daniel Jinga și Corul ”Accoustic”. În Focșani, de la ora 16.00, șase fanfare vor participa la ”Parada Fanfarelor”, prin centrul orașului, după care vor susține un spectacol. Evenimentele vor fi transmise live în Piața Unirii, urmat de un nou spectacol. Manifestările au avut parte de un buget generos, de 2,5 milioane lei și au fost organizate de o firmă abonate la contractele autorităților județene și municipale. (M. B.)

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.