Local

Depunere de coroane, de Ziua Europei, la Statuia Independenței

Mihai Boicu
30 nov -1 929 vizualizări

Ziua Europei a fost marcată, ca în fiecare an, la Statuia Independenței din Focșani.

9 mai reprezintă și finalul celui de-Al Doilea Război Mondial și proclamarea Independenței de Stat a României în anul 1877. La ceremonial au participat militarii Garnizoanei Focșani, reprezentanții autorităților județene, locale, instituții, principalele formațiuni politice și asociațiile veteranilor de război. Prefectul Sorin Hornea a citit mesajul ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan.  ”9 mai este o zi importantă pentru România. Astăzi, ne bucurăm împreună că putem să celebrăm Ziua Europei. Ne mândrim că țara noastră face parte din marea familie europeană și avem convingerea că aceasta este calea de urmat pentru a ne atinge obiectivele de dezvoltare. Este un prilej pentru noi să ne reafirmăm atașamentul față de principiile și valorile europene: democrația, respectul față de demnitatea umană, libertatea și solidaritatea socială, supremația legii și respectarea drepturilor cetățenești”, a transmis ministrul de Interne. Tot un purtător de mesaj a fost și Dănuț Cristian, vicepreședintele CJ, în locul absentului Marian Oprișan, președintele CJ. ”Toate aceste momente de mare importanță istorică pentru noi, poporul român, sunt motive de sărbătoare. 9 mai reprezintă împlinirea idealurilor unei întregi generații care a sperat și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru ca viitorul copiilor și nepoților să fie unul cât mai bun și mai sigur”, a spus Dănuț Cristian. Primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, a vrut să iasă din linia discursurilor antevorbitorilor săi și s-a referat și rolul comunităților locale în construcția europeană și la administrația pe care o conduce, afirmând că ”Focșaniul face pași mari pe calea dezvoltării și modernizării, afirmării naționale și europene”, deși o asemenea ”afirmare” e văzută, probabil, doar el și alți reprezentanți ai puterii locale. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.