Local

Delicte silvice identificate de poliţişti

Dan Chiriac
7 iun 2017 892 vizualizări

într-o săptămână au fost desfășurate 110 de controale (101 pe drumurile publice, 7 în fondul forestier și 2 la depozite de material lemnos/instalații de prelucrare a materialelor lemnoase u în urma activităților desfășurate au fost constatate 10  infracțiuni

În perioada 29 mai – 05 iunie, polițiștii vrânceni au acționat pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice privind exploatarea, transportul, deținerea și comercializarea materialelor lemnoase, fiind desfășurate 110 de controale (101 pe drumurile publice, 7 în fondul forestier și 2 la depozite de material lemnos/instalații de prelucrare a materialelor lemnoase). În urma activităților desfășurate au fost constatate 10  infracțiuni, din care 7 de natură silvică, potrivit prevederilor Legii nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic și a fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 116,01 mc. material lemnos, în valoare de 22.193 lei și a două mijloace de transport. De asemenea au fost aplicate  264 sancțiuni contravenționale, din care 17 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare de 20.000 lei. La data de 1 iunie a.c, în urma controlului efectuat împreună cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Focșani la depozitul de material lemnos al unei societăți comerciale, situat în localitatea Jariștea, s-a constatat că aceasta a expediat cantitatea de 76,02 mc. lemn de foc din specia fag fără proveniență legală. De asemenea, s-a constatat că administratorul societății nu a completat la zi, în ordine cronologică, registrul de evidență al intrărilor – ieșirilor de materiale lemnoase, fapt pentru care s-a procedat la sancționarea contravențională a societății pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a și art. 21 lit. c din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind confiscată contravaloarea cantității de 76,02 mc. material lemnos. Cu ocazia controlului efectuat în comuna Nistorești, punctul „Mișina”, s-a constatat că o societate din comuna Năruja, administrată de un bărbat din aceeași localitate, a depozitat cantitatea de 10,15 mc. lemn de foc din specia fag într-un spațiu pentru care nu a solicitat acord de distribuire și utilizare a documentelor cu regim silvic. În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională a societății potrivit prevederilor art. 19 alin. (2) lit. g din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind confiscată cantitatea de 10,15 mc. material lemnos. Cu ocazia controlului efectuat pe raza comunei Nistorești, punctul „Mișina”, s-a constatat că un bărbat din localitatea Năruja, a deținut într-un autovehicul cantitatea de 10,23 mc. lemn de foc din specia fag fără proveniență legală. S-a procedat la sancționarea contravențională a bărbatului.

 

Nereguli la Năruja şi Paltin

Pe 29 mai, cu ocazia controlului efectuat la instalația de prelucrarea a materialului lemnos aparținând unei societăți din comuna Paltin, situată în comuna Năruja, sat Podu Nărujei, s-a constatat că administratorul societății, în calitate de emitent al documentelor cu regim silvic, nu a respectat prevederile H.G. 470/2014, în sensul că nu a completat la zi registrul de evidență al intrărilor – ieșirilor de materiale lemnoase, fapt pentru care a fost sancționat contravențional. În fondul forestier de pe raza comunei Bîrsești, s-a constatat că un bărbat din  localitate, ar fi tăiat fără drept și sustras arbori din specia cireș, iar un altul un salcâm. Ambii s-au ales cu dosar penal. Pe raza comunei Cîrligele a fost depistat un bărbat din comuna Poiana Cristei, care transporta cu o autoutilitară material lemnos (lemn de foc din specia fag) fără proveniență legală. Pe DJ 205J - comuna Fitionești, a fost depistat un bărbat din localitate care transporta cu un tractor material lemnos (lemn de foc din specia gorun) fără proveniență legală. Bărbatul a fost sancționat contravențional potrivit art. 19 alin. (1) lit. a din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării materialului lemnos și a mijlocului de transport.

Dosare penale pentru tăiere de arbori

La data de 31 mai, pe DN 23A – comuna Milcovul, a fost depistată o autoutilitară care transporta cantitatea de 3,90 mc. material lemnos (lemn de foc din specia fag) cu un aviz de însoțire al cărui termen de valabilitate a expirat. În fondul forestier de pe raza comunei Soveja, aflat în administrarea Ocolului Silvic Soveja, s-a constatat că doi bărbați din localitate ar fi tăiat fără drept și sustras arbori din specia brad. Pe DN 2M – comuna Broșteni, a fost depistat un bărbat din localitatea Andreiașu de Jos care transporta cu autoutilitara cantitatea de 3,00 mc. lemn de foc din specia fag fără proveniență legală. În fondul forestier de pe raza administrativ – teritorială a comunei Cîmpuri, aflat în administrarea Ocolului Silvic Soveja, s-a constatat faptul că doi bărbați din comuna Cîmpuri au tăiat fără drept și sustras arbori din specia fag. La data de 4 iunie, pe DN 2M -  comuna Mera, a fost depistat un bărbat din localitate care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 5,00 mc. lemn de foc din  specia fag fără proveniență legală. Conducătorul auto a refuzat să transporte materialul lemnos la locul indicat de agentul constatator, fapt pentru care a fost sancționat contravențional, fiind confiscată valoric cantitatea de 5,00 mc. material lemnos. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.