De interes pentru vrânceni: Reglementări noi privind măsurile de securitate la incendiu
Începând cu luna mai vor intra în vigoare o serie de noi reglementări în ceea ce privește adoptare măsurilor de siguranță la incendii. Aceste modificări vor înlocui regulile care se aplică în prezent și care au fost elaborate în urmă cu 26 de ani.
Începând cu luna mai, regulile privind măsurile de siguranță adoptate pentru prevenirea incendiilor vor fi schimbate. Noile reglementări au fost aprobate printr-un ordin de ministru și au fost publicate în Monitorul Oficial, urmând să fie aplicare din 9 mai.
Vechea legislație privind securitatea la incendiu este aplicabilă din anul 1999 și se bazează pe tehnologii, materiale de construcție și scheme tehnice învechite, care nu mai corespund situației actuale și care nu țin cont de noile soluții sau descoperiri din domeniu.
Noile prevederi au în vedere asigurarea securității la incendiu în spitale, școli, locuințe, clădiri publice și private. Acestea sunt bazate pe soluții tehnice actualizate, ceea ce va permite îmbunătățirea serviciilor de proiectare a clădirilor, va reduce timpul necesar avizării construcțiilor și va spori gradul de siguranță la incendii.
Autorii proiectului de reglementare arată că o tehnologie nouă, de care se ține cont în noile reglementări este cea a sistemelor de detectare a fumului și de stingere a incendiilor, care sunt montate în tavane sau în pardoseli.
De asemenea, conform reglementărilor noi, scările exterioare de evacuare nu vor mai fi obligatorii pentru clădiri. Noul normativ propune alte soluții, precum fluxuri de evacuare reduse, zone de siguranță la incendiu sau lifturi cu surse proprii de alimentare cu energie electrică și potrivite pentru evacuarea persoanelor și pacienților cu mobilitate redusă.
Noile prevederi clarifică aspecte legate de materiale de construcții, finisaje, tâmplării, care conduc la reducerea costurilor de construcție fără a compromite siguranța la incendiu. Pentru că lemnul este considerat principalul material de construcție regenerabil și sustenabil, reglementările valabile din luna mai stabilesc în ce condiții poate fi utilizat acest material de construcții pentru a evita incendiile.