De interes pentru vrânceni: Femeile care suferă de endometrioză ar putea primi o zi liberă plătită pe lună
Femeile salariate care diagnosticate cu endometrioză ar putea beneficia de o zi liberă plătită pe lună. Endometrioza, descrisă și drept cancerul care nu ucide este o boală care afectează din ce în ce mai multe femei și de la vârste din ce în ce mai fragede.
Prea puțin studiată de medici, deși boala a fost descoperită încă din anii ’50, endometrioza afectează un număr din ce în ce mai mare de femei. Studiile medicale din urmă cu câțiva ani, estimau că această afecțiune apare la 10 – 15% dintre femei. Între timp, statisticile au devenit tot mai îngrijorătoare, mai ales că nu există nu tratament care să permită vindecarea, iar riscul de recidivă este de peste 60 – 70%, Din acest motiv, boala a fost numită și „cancerul care nu ucide”.
Dacă în statele occidentale această afecțiune cronică este din ce în ce mai studiată, iar pacientele beneficiază de o serie de facilități, în România boala a fost ignorată în totalitate. Există un număr relativ de medici specializați, majoritatea la clinici private. Costurile unei consultații sau ale investigațiilor sunt uriașe, iar multe femei nu și le permit.
Acest lucru le face pe multe dintre ele să sufere în tăcere fără să fie consultate. De altfel, la nivelul statului român, respectiv a Ministerului Sănătății și a Casei Naționale de Asigurări, această afecțiune, extrem de gravă și periculoasă este tratată cu superficialitate. Până în urmă cu câțiva ani foarte mulți „specialiști” în obstretică ginecologie români nici măcar nu recunoșteau că există o astfel de afecțiune, considerând că este pură invenție.
Nu este de mirare că, deși numărul bolnavelor crește de la o zi la alta, statul nu decontează decât într-o mică măsură, infimă, un singur tip de investigație.
Aceasta, în condițiile în care endometrioza este o afecţiune ginecologică gravă, recunoscută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii drept o boală cronică, care afectează un număr semnificativ de femei din România. Afecțiunea se manifestă prin dureri pelviene severe, oboseală cronică şi, în multe cazuri, incapacitate temporară de muncă, mai ales în perioada menstruaţiei.
În prezent, legislaţia românească nu oferă un cadru adecvat care să răspundă nevoilor femeilor cu endometrioză. Lipsa unor reglementări clare determină ca aceste persoane să fie puse într-o situaţie de dublă vulnerabilitate: pe de o parte, să suporte consecinţele fizice şi psihologice ale bolii, iar pe de altă parte, să fie expuse riscului de a-şi pierde venitul sau locul de muncă pentru că nu pot face faţă programului obişnuit de lucru în zilele critice.
În acest context, Senatul a adoptat un proiect care, în lipsa unei protecții reale din partea autorităților medicale, propune acordarea unei zile libere, lunar, pentru salariatele diagnosticate cu endometrioză. Această zi liberă ar urma să fie plătită. Rămâne de văzut dacă proiectul va trece de Camera Deputaților, dominată de coaliția de guvernare, în actualul context de austeritate.
Proiectul legislativ vizează completarea art. 152 din Codul muncii, ce reglementează situațiile în care salariații pot beneficia de zile libere plătite, fără ca acestea să fie incluse în durata concediului de odihnă. Concret se propune ca salariatele diagnosticate cu endometrioză să beneficieze lunar, la cerere, de o zi liberă plătită. Pentru aceasta vor trebui să prezinte o recomandare de la medicul specialist în obstetrică-ginecologie.
Dacă va proiectul legislativ va fi adoptat, ziua liberă va fi considerată vechime în muncă şi se va suportă de către angajator. Acesta va beneficia de decontarea parțială a cheltuielilor aferente din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.














