Local

De interes pentru vrânceni: Băncile nu vor mai putea închide conturile clienților fără motive temeinice

Ionel Sclavone
10 dec 2025 1015 vizualizări

Unitățile bancare nu vor mai putea închide conturile clienților fără să aibă motive temeinice și documentate. Măsura va putea luată doar în cazuri grave sau de încălcare a legii. Instituțiile de credit ar urma să fie obligate să notifice utilizatorul în scris cu minimum 60 de zile calendaristice înainte de data suspendării, restricționării sau încetării accesului la conturi.

Băncile nu vor mai putea dispune închiderea conturilor clienților unilateral, fără să aibă o justificare documentată și temeinică. Un proiect legislativ are în vedere drepturile utilizatorilor de produse și instrumente bancare. Actul normativ modifică procedurile și reglementările care vizează relațiile dintre clienți și instituțiile de credit. Se dorește prevenirea practicilor abuzive sau discriminatorii din partea instituțiilor bancare.

Propunerea se va aplica tuturor produselor bancare oferite clienților, definite ca servicii financiare precum conturile curente, cardurile, depozitele, împrumuturile, facilitățile de credit, serviciile de plată, online banking și serviciile auxiliare conexe. Noul proiect ar urma să vină în completarea Legii 193/2000 privind clauzele abuzive și a OG 38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți.

Autorii legii pornesc de la un principiu de bază, al nediscriminării și al accesului echitabil la produsele bancare. Proiectul interzice orice formă de discriminare în furnizarea sau menținerea accesului la produsele bancare pe criterii care includ naționalitatea, etnia, rasa, sexul, religia, statutul economic, obiectul de activitate sau opiniile exprimate public.

Astfel, băncile nu pot suspenda, restricționa, anula sau înceta unilateral accesul unui utilizator la un produs bancar decât în cazuri justificate, proporționale și temeinic motivate legal și contractual aplicabil. Atunci când se pune problema suspendării sau încetării unilaterale a unui produs bancar, instituțiile de credit vor putea recurge la această măsură numai în cazuri grave sau de încălcare a legii, care vor trebui documentate.

În proiect sunt enumerate mai multe condiții precum încălcarea gravă sau repetată a contractului de către utilizator, existența unei utilizări ilegale sau frauduloase dovedite, nerespectarea obligațiilor legale privind identificarea și raportarea, afectarea semnificativă a garanțiilor fără remediere corespunzătoare sau când menținerea relației ar contraveni măsurilor speciale dispuse de Banca Națională a României ori ar periclita stabilitatea sistemelor de plăți.

De asemenea, va fi introdusă o procedură prin care băncile vor fi obligate să notifice utilizatorul vizat, în scris, cu minimum 60 de zile calendaristice înainte de data suspendării, restricționării sau încetării. Notificarea va trebui să fie detaliată cu indicarea motivelor faptice și legale care stau la baza deciziei. De asemenea, va trebui prezentat și dreptul utilizatorului la contestație și la soluționare alternativă a litigiilor.

Sunt exceptate de la respectarea termenului de 60 de zile situațiile de fraudă, spălare de bani, utilizarea în scopuri ilegale sau un risc reputațional ori sistemic major. În plus, obligația notificării nu s-ar aplica nici atunci când încetarea este impusă direct de lege, de o decizie definitivă a instanței sau de obligațiile privind prevenirea spălării banilor.

Utilizatorul va avea dreptul să conteste decizia de suspendare, restricționare sau încetare fie prin mecanismele de soluționare alternativă a litigiilor (SAL), fie direct în instanță. Până la soluționarea definitivă a contestației, accesul la produsul bancar va trebui menținut, cu excepția cazurilor grave stipulate de lege.

Pentru a asigura respectarea acestor drepturi, proiectul stabilește că vor fi nule clauzele contractuale care permit încetarea unilaterală a contractului fără motiv legal și fără notificare prealabilă, cele care limitează accesul utilizatorului la mecanismele de soluționare a contestațiilor sau care restrâng nejustificat drepturile prevăzute de lege.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.