Local

De interes pentru vrânceni: Ajutorul de deces se majorează substanțial în 2025

Ionel Sclavone
4 feb 2025 1965 vizualizări

Ajutorul de deces aferent anului 2025 va crește cu peste 1.000 de lei, măsura fiind prevăzută în legea bugetului. Astfel, valoarea acestuia va depăși 8.500 de lei.

Ajutorul de deces va fi majorat la peste 8.500 de lei în acest an. În condițiile în care a înghețat pensiile și salariile dar a crescut impozitele locale și a introdus taxe noi, prețurile la alimente și utilități au explodat, viața de zi cu zi a vrâncenilor, la fel ca a marii majorități a românilor, devine tot mai dificilă. În acest context, guvernul Ciolacu propune o măsură cinică. Acordă compensații mai mari pentru cei care mor.

Astfel, ajutorul pentru acoperirea cheltuielilor de îngropăciune vor fi mai mari, în acest an, cu 1.053 de lei, astfel încât acest ajutor va depăși 8.500 de lei. Potrivit proiectului legislativ valoarea acestui ajutor va ajunge la 8.620 lei, în cazul decesului asiguratului sau pensionarului și la 4.310 lei în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului.

În prezent, ajutorul de înmormântate este de 7.567 de lei pentru persoanele asigurate. Astfel că majorarea va fi de 1.053 de lei.

Conform reglementărilor în vigoare, ajutorul se acordă la decesul unui asigurat sau al unui pensionar și poate fi încasat de o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de înmormântare. Suma respectivă poate fi primită, după caz, de soțul supraviețuitor, copilul, părintele, dar și o altă peroană din afara familiei care poate face dovada că a suportat costurile.

De menționat că acest ajutor se acordă și pentru persoanele decedate care, în ultimele șase luni anterioare au fost asigurate în sistemul public de pensii, indiferent de stagiul de cotizare realizat.

Un alt aspect legat de acest subiect este că ajutorul poate fi cerut și în cazul decesului unui membru al familiei asiguratului ori a pensionarului (soț, copil, părinte, bunic), care, la data morții nu era asigurat sau pensionar cuprins în sistemul public de pensii. Suma de care beneficiază solicitantul, într-un astfel de caz este de jumătate din cea acordată în cazul decesului asiguratului ori pensionarului.

Din septembrie 2024, ajutorul de deces se poate acorda și în cazul morții unei persoane aflată în concediu pentru creșterea copilului sau al unui membru de familie al acestuia, dacă, anterior intrării în concediu, persoana în cauză era asigurată obligatoriu.

Pentru a beneficia de ajutorul de deces, solicitantul trebuie să depună o cerere și mai multe documente justificative, între care certificatul de deces, actul său dde ientitate, precum și facturi, chitanțe etc, din care să rezulte că a suportat costurile legate de deces. Ajutorul se achită în trei zile lucrătoare de la depunerea cererii și a documentelor solicitate.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.