Local

De interes pentru șoferii vrânceni: Lista actualizată medicamentelor care afectează capacitatea de a conduce automobile

Ionel Sclavone
14 iul 2025 3880 vizualizări
Foto:arhiva ZdV.Credit foto:adevarul.ro
Foto:arhiva ZdV.Credit foto:adevarul.ro

Șoferii vrânceni aflați sub tratament trebuie să verifice, înainte de a porni la drum cu autovehiculul, dacă medicamentele care le-au fost recomandate de medici nu conțin substanțe ce pot prezenta efecte psihoactive și pot afecta capacitatea de a conduce autovehicule.

Periodic, autoritățile actualizează lista medicamentelor care pot fi eliberate în farmacie cu sau fără prescripție medicală și care conțin substanțe interzise (droguri). Tratamentul cu aceste medicamente poate afecta capacitatea de a conduce a unui șofer.

Drept care, pentru a evita accidentele și pentru mai multă siguranță în trafic, se recomandă ca cei ce sunt sub tratament cu aceste medicamente să nu urce la volan.

Ministerul Sănătății a publicat o listă actualizată a medicamentelor autorizate pentru tratament în România care conțin substanțe ce pot prezenta efecte psihoactive. Scopul este de a informa populația cu privire la aceste substanțe care pot fi eliberate cu sau fără prescripție medicală, dar care pot influența negativ abilitățile de conducere auto.

Aici trebuie precizat că această listă nu conține substanțe interzise, droguri, ci medicamente autorizate în condițiile legii, care pot fi administrate la recomandarea medicului, în anumite afecțiuni. Deținerea acestor medicamente nu este interzisă.

Recomandarea autorităților, pentru șoferi, este de a evita conducerea vehiculelor după administrarea acestor substanțe și de a urma întocmai indicația medicului curant, această precauție fiind importantă pentru siguranța rutieră și sănătatea publică. Din cauza substanțelor psihoactive din compoziție, anumite medicamente pot provoca efecte secundare care nfluențează capacitatea de a conduce un vehicul.

Chiar și în condițiile unei prescripții medicale legale și a unui motiv medical întemeiat, riscurile asociate administrării acestor substanțe nu sunt eliminate. Astfel, șoferii care sunt depistați în trafic sub influența acestor medicamente, pot suporta consecințele prevăzute de lege, precum reținerea permisului de conducere.

În acest context, trebuie spus că există un proiect legislativ controversat care propune înăsprirea sancțiunilor din Codul penal pentru persoanele care conduc sub influența substanțelor psihoactive.  Criticii proiectului atrag atenția că o astfel de abordare ar putea genera consecințe neintenționate, cum ar fi investigarea penală a șoferilor pentru consumul unor medicamente prescrise de medici.

În cele ce urmează prezentăm lista întocmită de MInisterul Sănătății, cu denumirile comune ale medicamentelor, care pot afecta capacitatea de a conduce. Dincolo de aceasta, fiecare șofer trebuie să se intereseze dacă tratamentul prescris de medic poate avea consecințe asupra capacității de a conduce un autovehicul. Denumirea medicamentelor:

DOLNADA, SPRAVATO, FENTANIL, FENTANYL, LUNALDIN, PECFENT, TABFYL, CALYPSOL, KETAMINA PANPHARMA, LISDEXAMFETAMINA STADA, LEFISYO, METADONA, METHASAN, MISYO, SINTALGON, CONCERTA, MORFINA, SEVREDOL, VENDAL RETARD, DROPIZOL, OXICODONA, OXIDOLOR, MIALGIN, REMIFENTANIL KABI. SOFENTIL, DOLTEN, ALPRAZOLAM ATB, LPRAZOLAM LPH, FRONTIN, PRAZOLEX, XANAX, ALPRAZOLAM GRINDEKS, BROMAZEPAM, SIXMO, SUBOXONE, ZUBSOLV, FRISIUM, RIVOTRIL, CLONOTRIL, CODEINA FOSFAT, CODEINA, FOSFAT DE CODEINA, BIOFEN PLUS, IBUVALEN DUO, NUROFEN PLUS, PARADOREN, ULTRACOD, EXTRAVERAL, DHC CONTINUS, DIAZEPAM, FENOBARBITAL, LUMINAL, VICTAN, ANXIAR, TEMELOR, MEDAZEPAM, BUCCOLAM, MIDAZOLAM, NITRAZEPAM, EDLUAR, STILNOX, ZADOBRA, ZOLPIDEM ATB, ZOLSANA, CLORHIDRAT DE TRAMADOL BIOEEL, MABRON, MABRON RETARD, TRAMACALM, TRAMADOL, TRAMAG, TRAMAL RETARD, SKUDEXA, DORETA, DORETA EP, TRAMADOL/PARACETAMOL GEMAX PHARMA, ZALDIAR, GERODORM, IMOVANE, SONLAX, CAFFETIN, FASCONAL, ASPACO, PARAGRIP C, CODAMIN P, SOLPADEINE, GABAGAMMA, GABALEPT, GABAPENTIN ARENA, GABARAN, GRIMODIN, LUSAMA, LYRICA, PRAGIOLA, PREGABALIN, SIRANALEN


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.