De interes pentru părinții vrânceni. Drepturile la concediu parental pe care le au tații angajați
De regulă atunci când vorbim de îngrijirea copiilor mici, gândul ne duce la mame. Acestea au dreptul la mai multe tipuri de concedii în perioada în care se ocupă de cei mici. Legea prevede, însă, o serie de asemenea drepturi și pentru tați, în scopul de a evita discriminările.
Legea stabilește că tații au dreptul la anumite forme de concediu plătit pentru a-și putea îndeplini rolul de părinte ce le revine. Aceștia pot să-și ia, inclusiv, concediu paternal de 10-15 zile, concediu de creștere a copilului până la doi ani și concediu de acomodare pentru adopție. De asemenea, ei beneficiază de concediu medical pentru a-și îngriji copilul bolnav sau de o zi neplătită, pentru controlul medical annual al celui mic.
Astfel, potrivit legii nr. 210/1999 privind concediul paternal, angajatul care este tată de copil nou-născut are dreptul la un concediu paternal plătit de zece zile lucrătoare. În cazul în care acesta a absolvit un curs de puericultură (noțiuni teoretice și practice de îngrijire a copilului nou-născut) și deține un atestat care să demonstreze acest lucru va primi, în plus, încă cinci zile de concediu paternal, ajungând la un total de 15 zile.
Din 2022 s-a stabilit că tatăl poate beneficia de extinderea concediului pentru fiecare copil nou-născut, pe baza atestatului de absolvire a cursului de puericultură, indiferent când a fost obținut. Documentul este valabil pentru fiecare copil nou-născut, fără să necesite reînoire.
De menționat că acest tip de concediu plătit se acordă în primele opt săptămâni de la nașterea copilului, dovedită prin certificatul de naștere, din care rezultă calitatea de tată a solicitantului. Pentru cele 15 zile, tatăl primește o indemnizație egală cu salariul corespunzător perioadei respective, aceasta fiind plătită din fondul de salarii al angajatorului.
Tatăl beneficiază de concediu pentru creșterea copilului
La fel ca și mamele, tații au dreptul al concediu pentru creșterea copilului (CCC) impozitat cu 10%, reprezentând contribuții de sănătate. Pentru a beneficia de acesta, tatăl trebuie să fi realizat timp de cel puțin 12 luni venituri impozabile în ultimii doi ani anteriori datei nașterii copilului, conform OUG nr. 111/2010.
Concediul de creştere se acordă până când copilul împlinește vârsta de doi ani, iar în această perioadă, tatăl primeşte o indemnizaţie reprezentând 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului. De menționat că indemnizația nu poate fi mai mică de 1.650 de lei, dar nici mai mare de 8.500 lei.
De asemenea, tatăl poate beneficia de stimulentul de inserţie după ieşirea din concediul de creștere. În prezent, stimulentul poate avea două valori: 1.500 lei/lună pentru cei care se întorc la lucru înainte ca micuțul să fi împlinit șase luni, respectiv un an în cazul copilului cu dizabilităţi; 650 lei/lună pentru cei care se întorc la muncă după aceste termene.
În cazul adopției unui copil, tații au dreptul la un concediu de acomodare de cel mult doi ani, potrivit Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei. În acest timp poate primi o indemnizație lunară, ce reprezintă 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei emiterii hotărârii judecătorești de încredințare în vederea adopției. Valoarea minimă trebuie să treacă de 2.244 de lei, în timp ce cea maximă nu poate depăși 8.500 de lei.
Tații au dreptul la concediu pentru îngrijirea copilului bolnav
Tații care sunt salariați au dreptul, potrivit OUG 158/2005, la un concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav. De principiu, durata acestui tip de conediu medical nu poate depăşi 45 de zile pe an pentru fiecare copil. Se acordă pentru copiii bolnavi cu vârste de până la şapte ani. În cazul copiilor cu andicap, pentru afecțiunile intercurente, se poate acorda până la împlinirea vârstei de 18 ani.
În cazul copilului cu afecțiuni grave, taţii au dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 18 ani. Și în acest caz, indemnizaţia este de 85% din baza de calcul.
Tot în acest context, trebuie spus că tații mai au dreptul la o zi liberă pentru a-și duce copilul la control medical de rutină. În acest caz, angajatorul nu are obligația de a plăti salariul pe ziua respectivă. Pentru a beneficia de această zi, părintele trebuie să depună o cerere, cu cel puțin 15 zile lucrătoare înainte de vizita la medic.
Totodată, trebuie să dea și o declarație pe propria răspundere că ziua liberă nu a fost solicitată și de mama copilului.














