Local

Cum au salvat cei 2 polițiști vrânceni aflați în timpul liber femeia și fiul ei de 4 ani, din accidentul de la Pufești

Ziarul de Vrancea
18 mai 2022 1378 vizualizări

Modul în care cei doi polițiști vrânceni aflați în timpul liber au salvat în noaptea de vineri spre sâmbătă( 13 spre 14 mai 2022), pe E85, la Pufești, o femeia și fiul ei de 4 ani, este povestit cu amănunte într-o postare activată pe contul de facebook Poliția Română 

Următoarea întâmplare, nefericită de altfel, are la bază două informații importante:

Centura de siguranță și scaunul auto pentru copii  salvează vieți!

În județul Vrancea, localitatea Pufești, a avut loc un accident rutier. Întâmplarea face că totul s-a petrecut în fața casei unui coleg, care, din fericire, dacă putem să folosim acest termen într-o astfel de situație, era acasă.

Odată ieșit din curte, Georgică a avut înainte-ai o imagine destul de grea…mașina se izbise de podul de beton și s-a răsturnat pe sensul opus de mers. Partea șocantă a fost că, lângă mașină, se afla un copil de aproximativ 4 ani, teafăr și nevătămat, dar care plângea după mama sa, care se afla încă în mașină. Să nu pierdem firul ideii, micuțul a fost în scaunul pentru copii, dar a rămas o nebuloasă cum a ieșit singur din acesta și din mașină... doar ne bucurăm că a scăpat cu bine.

La doar câteva momente a apărut și Alin, elev la Școala de Agenți de Poliție Câmpina, care locuia la câteva case distanță. Acesta l-a ajutat pe Georgică, împreună cu alți vecini, să o scoată pe mama copilului, care era prinsă în interiorul autoturismului.

Ambii au fost preluați de ambulanță, fiind răniți ușor.

Cu riscul de a ne repeta și nu este cu supărare că o facem, dar…scaunul auto pentru copii și centura de siguranță chiar salvează vieți!

Un prim pas: Dacă tu ca părinte nu porți centura de siguranță, să fii un exemplu pentru copilul tău, cum vrei ca el să stea într-un scaun auto pentru copii?

Text informații + fotoPoliția Română 

Citiți și: VIDEO | O femeie și fiul său de 3 ani au scăpat teferi dintr-un accident produs la Pufești datorită scaunului pentru copii și a centurii de siguranță


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.