Cum arată și ce povestește scriitorul vrâncean Gheorghiță Mocanu după ce a stat internat la ATI, infectat cu SARS-CoV-2
Doua poze: Prima făcută azi(n.r luni 28 septembrie 2020) a doua făcuta la Spital, dar nu am pus din cele când eram în faza critică, să nu vă speriați....
Reamintim că la începutul lunii august, scriitorul vrâncean Gheorghiță Mocanu, acum polițist pensionar, și vechi colaborator al Ziarului de Vrancea ne-a transmis un mesaj în timp ce era internat la secția ATI a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Focșani, după ce a fost confirmat pozitiv cu SARS-CoV-2. Gheorghiță Mocanu revine acum cu o postare pe contul său de facebook după externarea din spital .
”Fii tare, Gheorghe!
Ești prea panicos!”
Așa îmi spuneau toți!
Ce te sperii atât?
Simți că nu mai ai aer?
Nu poți respira?
Te sufoci?
Stai calm!
Nu te panica!
Saturația de oxigen a coborât la 70..? Băgam aparatul cu oxigen....! Respiră! Respiră, trage pe nas, dă pe gură!
Iar te-ai panicat!
Da, ești pozitiv! Î
Te duucem la Computer Tomograf. Nașpa...plămâni atacați de covid...perdele tip geam mat.... pneunonie... etc
La ATI cu el, direct!
Aici, nu mai știam unde sunt.. o navă cosmică... paturi albe cu bolnavi COVID, aliniate, eram cap de linie.... Toată noaptea urmăream un film: din când în când, la geam, în toiul nopții, se aprindea o lumânare într-o farfurie. Apoi, începea foiala, în surdină. Lumina aproape stinsă. Urmăream filmul cu ochii întredeschiși. Roboței în alb și albastru, asistente, infirmiere veneau cu doi saci negri. Doar doi. Carnea din patul alăturat intra destul de ușor și rapid în cei doi saci negri. O legătură si o etichetă. Cineva striga puțin mai tare: Mai are ceva lucruri? Telefoane, bani, acte, ceva...?
Targa aluneca prin fața mea spre ieșire.
Fazele se repetau. Cam de 6 ori cât am stat peste 2 săptămâni în ATI, la filmul acela... Numai eu știam ce gânduri mă treceau...
Fii tare, Gheorghe, ce esști așa panicos? Ca naiba!
La un moment dat pe linia paturilor mele nu mai era nimen! Am întrebat asistenta:
Doar eu am mai rămas?
Da, doar dumneavoastră, domnu Mocanu!
Da, ceilalți????.....?????
Ieșea din salon și rămâneam cu gândurile mele... privind paturile goale....și farfuria cu lumânarea de pe geam, stinsă...
Venea dimineața! Veneau asistentele cu brațul de cutii cu medicamente. Luați astea! Apoi perfuzii....nu aveți vene deloc.. 56 de înțepături pe mâini și picioare...mi le -am numărat. nu găsim vene..mergem la gât... punem cateter...nu merge...îl lăsăm deocamdată...
Aveam 90 kg...acum aveam 70.. mă topeam, mă scurgeam undeva, nu știu....nu mă mai pot mișca nici pe o parte. Mă deshidratez, mă atrofiez, încep să semăn mai mult cu cei din lagarele de la..Au........
Dependența de oxigen. Coșmaruri. Mă trezem în toiul nopții cu tot personalul la patul meu.... ceva se întâmplase. Eu nu știam decât filmul meu insuportabil în care îmi dădeam ultima suflare. Când mă trezem.la cealaltă realitate îmi strigau numele...domnu Mocanu, domnu Mocanu..
Mooor! Moòr! Rosteam din când în când...
Probabil încercam să le spun ce trăiesc și ce văd. Ei nu vedeau ce vedeam eu. Ei nu știau ca vedeam linia finală, este limita acolo și cad din clipă în clipă dincolo de linia aceea....
Veneau apoi în ușa salonului mai mulți.
Bună dimineața!
Bună domnu Mocanu!
Bună!
Cum.sunteți?
Apoi se întorceau, parcă se întrebau în sinea lor cum de am mai supraviețuit și noaptea aceea.
Mă simțeam din ce în ce mai rău. Nu mai puteam suporta nimic. Simțeam că pierd firul realității. Încercam în zadar să dorm să ies măcar o clipă din coșmar. Mă rugam de asistente să- mi dea ceva de somn. N-avem voie decât ce scrie doctorul în fișă.
Testele curgeau primul pozitiv, pe urma două negative. Când m- au mutat având două negative, în 5 minute apare un alt test pozitiv. Gura lumii spune că ar fi fost o greșeală. Eu nu știu. Dar cu timpul aș putea afla...
Pentru că din cauza asta s-a tot tărăgănat până m- am nenorocit. Imobilizat la pat cu fața în sus. Slăbit,atrofiat, aproape legumă, dependent de aparatul de oxigen am fost trimis acasă cu salvarea și butelia cu oxigen.
Doamne mulțumesc familiei: soției, fiicei Valeria și ginerelui Alexandru,care lucrează la spital și care au supervizat tot parcursul meu, fără ajutorul și implicarea lor nu știu unde eram astăzi.....
Mulțumesc pentru sprijin Andreei lui Cezar, cuscrilor etc. Am rupt legăturile pe net. Doar cu părintele meu, cumătrul meu, preotul Gabriel Macovei am mai vorbit și care m-a încurajat permanent. Și veștile din Odobești mă întristau și speriau, mă deprimau.
Fii tare, Gheorghe, ce ești așa prăpăstios????
Acum sunt la copiii, la Valeria și ginerele Alex. Mi -au adus fizioterapeut. Ne-au creat condiții deosebite în casa lor, tuturor să vă dea Dumnezeu parte de așa copii și gineri și rude. mie și soției care mă îngrijește...
Am început refacerea fizică din punctul unei legume care sta doar pe spate. Acum mă ridic și mă deplasez ușor cu un cadru. Pot mânca singur, mă bărbieresc singur și mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat și de dependența de aparatul de oxigen. Pot respira singur. Mai greu, dar pot.
N-am crezut niciodată ce ravagii poate face aceasta formă gravă de COVID. Nu doresc nimănui să treacă prin așa ceva. Pe ieșirea din spital scrie vindecat de COVID.
Dar nenorocit la alte aspecte: insuficiență respiratorie, anemie fizică, plus toxocitate medicamentoasă.
Sper în recuperare. Deja am făcut progrese. Mă bucur că pot merge din nou, chiar dacă la început cu cadrul de care mă sprijin pentru echilibru.
Fii tare, Gheorghe!Moartea a fost blândă cu tine!
Mulțumesc din suflet colegilor din Sindicatul Cadrelor Militare în Rezervă pentru sprijin - domnmilor Băluță, Datcu și toți ceilalți!
Text + foto publicate pe contul de facebook:Gheorghe Mocanu
