Local

Copiii aflaţi în vacanţă au învăţat să se ferească de hoţi

Dan Chiriac
10 sep 2017 904 vizualizări

Pe timpul vacanţei de vară, polițiștii au fost alături de copiii și adolescenții aflaţi în taberele școlare și în centrele de agrement pentru a le transmite sfaturi și recomandări utile pentru prevenirea evenimentelor neplăcute.

Polițiștii au desfășurat mai multe sesiuni de informare pe parcursul cărora aproape 300 de tineri și elevi au putut afla informații utile cu privire la cele mai eficiente metode de prevenție în spațiul virtual, de protecție a datelor cu caracter personal în timpul jocurilor on-line sau pe rețelele de socializare. Însoțitorii grupurilor au primit informații utile cu privire la modurile de prevenire a accidentelor rutiere, a incidentelor din zonele montane, zonele aglomerate din incinta ștrandurilor sau a cluburilor. Tot în cadrul acestor întâlniri au fost discutate aspecte referitoare la gestionarea bunurilor de valoare și a banilor. La Constanța, pe tot parcursul verii, polițișii au derulat activități în cadrul campaniei ,,Siguranţa Ta Prioritatea Noastră” de prevenire a faptelor antisociale specifice sezonului estival, care a vizat informarea turiştilor pentru a nu deveni victime ale infractorilor. Astfel, s-au organizat acţiuni preventive pentru turiştii care îşi petrec vacanţa pe litoralul românesc, în Mamaia, Năvodari, în tabăra de elevi de la 2 Mai, în Eforie Nord, Eforie Sud, fiind transmise recomandări referitoare la prevenirea furturilor de pe plajă, din camerele de hotel, din auto, prevenirea dispariţiilor de copii, a accidentelor rutiere în care sunt implicaţi aceștia și a altor evenimente negative în care pot fi implicați copiii aflaţi în vacanţă pe litoral. Proiectul ”Vacanță în siguranță fără droguri!” s-a desfășurat în parteneriat cu autoritățile locale din Constanța și taberele din stațiunile Eforie Sud, Eforie Nord, 2 Mai și Năvodari, polițiștii transmiţând recomandări preventive către 5.500 de tineri, cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani. Activitățile au vizat informarea, educarea și conștientizarea tinerilor cu privire la riscurile consumului de substanțe interzise, precum și prevenirea delincvenței juvenile, a victimizării minorilor și a disparițiilor acestora. De asemenea, polițiștii au discutat cu copii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani și însoțitorii lor din tabere despre siguranţa rutieră și le-au transmis recomandări generale pentru a nu deveni victima unur fapte antisociale. Informaţiile prezentate de poliţişti au fost adaptate nivelului de înţelegere a copiilor, fiind prezentate şi modalităţi de reacţie corecte pentru situaţii concrete, menite a reduce riscul de victimizare. (D.C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.