Local

Consiliul Local Focșani ar putea aproba, în ședința din această lună , bugetul local aferent anului 2019

Ionel Sclavone
15 apr 2019 1250 vizualizări

În ședința Consiliului Local Focșani din  18 aprilie, va fi supus votului proiectul de buget local aferent anului 2019. Proiect de buget pare  unul construit cu luarea în calcul a perioadei electorale intense care urmează. Investiții care au fost ținute la naftalină vreme de trei ani, sub diferite pretexte, vor fi demarcate în perioada următoare. În total, la secțiunea de dezvoltare a municipiului a fost prevăzută suma de 69.612 mii lei. Fondurile bugetare pentru investiții, 39,132 milioane de lei, au crescut cu aproape 30% în bugetul din 2019, comparativ cu cel din 2018. Aproximativ 30,5 milioane de lei sunt bani europeni pe care Primăria speră să-i atragă din proiectele pe care le implementează.

 

Propunerea de Buget General al Municipiului Focşani pe anul 2019 însumează 214.717 mii lei, comparativ cu anul 2018 când a fost de 165,4 milioane de lei. Mai bine de jumătate din acesta, 145,1 milioane de lei a fost repartizat cheltuielilor de funcţionare ale Primăriei, a instituţiilor de învăţământ, sănătate, asistenţă socială, cultură, sport, culte, protecţie civilă, întreţinerea oraşului, subvenţionarea energiei termice. Diferența, suma de 69,612 milioane de lei, este propusă secțiunii de dezvoltare și investiții a municipiului Focșani.

Proiectul de buget propus de Primărie pentru implementarea investițiilor din municipiul Focșani în anul 2019 este cu aproximativ 30% mai mare decât cel repartizat anul trecut. Așa cum însuși primarul Cristi Misăilă recunoște într-un comunicat de presă, suma prevăzută este de 39,132 milioane de lei, cu 22,522 milioane de lei mai mare decât cea de anul trecut.

Aproape jumătate din bani, 17,652 milioane de lei, sunt alocați proiectelor de reabilitare și modernizare a străzilor din orașul nostru. Prin comparație, anul trecut, primarul Cristi Misăilă a propus iar majoritatea PSD din Consiliul Local a votat pentru refacerea străzilor din Focșani doar 2,855 milioane de lei, de 6 ori !!! mai puțini bani.

„Totodată, amenajarea de noi locuri de joacă pentru copii, reabilitarea și modernizarea parcurilor și a spațiilor verzi reprezintă priorități pe agenda mea de lucru și tocmai de aceea am prevăzut fonduri importante în acest an, respectiv 6.615 mii lei și aici este o creștere față de anul 2018 când a fost alocată suma de 3.012 mii lei“, se arată în comunicatul primarului.

Anul acesta au fost alocați investiției de reabilitare și extindere a Parcului Nicolae Bălcescu suma de 1.112.230 de lei. Pentru reabilitarea și modernizarea Parcului Teatru au fost repartizați 422.960 de lei. Diverse sume de bani au fost repartizate și pentru refacerea aleilor pietonale din Grădina Publică și amenajarea unor locuri de joacă.

Tema reabilitării celor două parcuri a fost lansată încă din primele zile ale anului 2017, când focșănenii i-au cerut primarului, proaspăt ales, să facă demersurile necesare pentru a le reda publicului într-un timp cât mai scurt.

În programul de investiții pe 2019 este prevăzută și suma de 4.900.000 de lei pentru refacerea piațetelor Teatru și Milcov. Și aceastea se află de foarte mulți ani într-o stare avansată de degradare dar refacerea lor nu s-a aflat niciodată pe lista de investiții prioritare ale municipalității.

În ciuda valorii reduse a fondurilor europene reduse atrase în 2018, anul acesta cifrele propuse au o creștere exponențială 

În comunicatul de presă se arată că o parte consistentă din bugetul alocat dezvoltării în 2019 este prevăzută a fi atrasă din fondurile europene prin implementarea proiectelor. Este vorba de proiectele privind anveloparea mai multor scări de bloc și a șase unități școlare, continuarea proiectului de reabilitare a rețelelor de termoficare, amenajarea unor piste de biciclete etc.:

„30.480 mii lei pentru proiecte europene privind creșterea eficienței energetice a 6 instituții de învățământ preuniversitar de stat, continuarea reabilitării sistemului de termoficare, creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe, proiecte privind mobilitatea - rețea de piste de biciclete, modernizarea transportului public, implementarea unui sistem de management al traficului, resistematizarea infrastructurii de transport, etc.“

Primăria susține că  are depuse mai multe proiecte cu finanțare din fonduri europene, aflate în diferite stadii de evaluare. Cel mai mare proiect este „Resistematizarea infrastructurii de transport la nivelul Municipiului Focșani, în vederea creșterii atractivității și accesibilității deplasărilor cu transportul public, cu bicicleta și pietonale”, care are o valoare de peste 73,6 milioane lei.

Deși pare impresionată în proiectul de buget, nu se știe câtă bază poate fi pusă pe suma avansată anul acesta.  Și în 2018, Primăria și-a propus să atragă o sumă destul de consistentă din proiectele europene, 9,050 milioane de lei, adică aproape 2 milioane de euro. Socoteala de la începutul anului nu s-a mai potrivit deloc cu execuția bugetară de la finalul acestuia. În realitate, Primăria a reușit să atragă doar 11.430 de lei, un pic mai mult de 2.000 de euro.

Exprimat în procente, suma atrasă efectiv în 2018 reprezintă 0,1% din ceea ce și-a propusă administrația  în bugetul pe anul trecut

Un buget pregătit pentru perioada electorală intensă care urmează

Dacă analizăm proiectul de buget al anului 2019, concluzia pe care o tragem este că acesta este pregătit pentru campania electorală de anul viitor. Într-un singur an, cât a mai rămas până la alegeri, sunt planificate să  se realizeze ceea ce nu s-a reușit  în perioada scursă până acum din mandat. Astfel propunerele vizează reabilitarea parcurilor, amenajarea locurilor de joacă pentru copii, construirea de piste de biciclete, reparația și  modernizarea străzilor etc.

Ședinţa subcomisiei de Dialog Social de la nivelul Municipiului Focşani a fost convocată , astăzi, 16 aprilie 2019 de la ora 16.00. Discuțiile vor avea loc la sediul Primăriei Focşani, în sala mare de şedinţe, pe ordinea de zi aflându-se și proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului general al Municipiului Focșani pe anul 2019.

Tot astăzi 16 aprilie 2019, de la ora 16.00, focșănenii sunt invitați să participe,la dezbaterea publică pe marginea proiectului de buget pe anul 2019. Întâlnirea va avea loc în sala de şedinţe a Consiliului Local al municipiului Focșani. Proiectul de hotărâre privind bugetul local pentru acest an urmează să fie discutat și supus votului în ședința extraordinară a Consiliului Local Focșani de joi 18 aprilie 2019.

În documnetul atașat poate fi citit proiectul de buget  local aferent al municipiului Focșani anului 2019 


Fisiere atasate

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.