Local

Consiliul Local Focșani a votat pentru închirierea unui patinoar mobil ce va fi montat în Piața Unirii în această iarnă. O fi bine, o fi rău?

Ionel Sclavone
13 nov 2020 3367 vizualizări

În ședința extraordinară a Consiliului Local Focșani de marți, 10 noiembrie 2020, proiectul referitor la închirierea unui patinoar destinat copiilor și adolescenților, pe perioada sărbătorilor de iarnă, pentru 175.000 de lei a primit aprobarea. În actualul context epidemiologic, în condițiile în care specialiștii estimează că de sărbători ne-am putea confrunta și cu 25.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus zilnic, se pune întrebarea dacă hotărârea celor care au votat proiectul a ținut seama de astfel de avertismente. Cu atât mai mult cu cât premierul Orban declara că adolescenții și copiii sunt „răspândaci” ai virusului, punându-și în pericol bunicii și părinții.

În ședința Consiliului Local Focșani de marți, 10 noiembrie 2020, proiectul de hotărâre care prevede închirierea, pentru lunile de iarnă 2020-2021, a unui patinoar artificial ce ar urma să fie montat în Piața Unirii a primit votul majorității aleșilor prezenți la întrunire.

„Un an de zile în care a fost destul de greu, să reduci copiilor această bucurie (de a socializa la patinoar – n. red.) e nemeritat”, a explicat consilierul PNL Nicu Tănase votul pe care l-a dat grupul politic liberal din Consiliul Local Focșani pentru în acest proiect. Având în vedere că suntem în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare, hotărârea și justificarea nu sunt surprinzătoare. Numai că în situația concretă în care ne aflăm acum, ar mai fi trebuit luate în calcul și alte elemente. 

Pentru chiria acestui patinoar, Consiliul Local Focșani a aprobat suma de 175.000 de lei, în condițiile în care anul trecut, patinoarul a fost închiriat cu 160.000 de lei, cu 15.000 de lei mai puțin. Prețul este inexplicabil de mare, în condițiile în care este greu de crezut că anul acesta va exista o cerere prea mare de patinoare pe piața de profil.

În actualul context epidemiologic, în care specialiștii estimează că de sărbători și în lunile de după acestea am putea ajunge la 25.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus pe zi, închirierea unui patinoar mobil la 175.000 de lei ridică un alt semn de întrebare în privința oportunității și responsabilității unei astfel de decizii.

 Astfel, în condițiile în care este de așteptat ca după alegeri, a confirmat-o chiar ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, să fie introduse noi restricții, inclusiv de circulație pe timpul zilei, patinoarul are șanse de a rămâne nefolosit, în cel mai bun caz. Firma, probabil aceeași, din Bacău, de la care a fost închiriat patinoarul în anii trecuți, își va încasa banii, cei 175.000 de lei.

Pericol epidemiologic crescut

Se pune în principal problema cât de periculos devine în actualul context epidemiologic al pandemiei de COVID patinoarul dat în folosință în această iarnă în Piața Unirii din Focșani. Dat fiind că autoritățile nu pot controla cine va avea acces la acest echipament și nici pe cei care se vor strânge în preajma sa, noul patinoar ar putea deveni un posibil focar de răspândire a infecției cu noul coronavirus. Aceasta cu atât mai mult cu cât patinoarul va atrage, în special, copii și adolescenți, considerați „răspândaci” ai virusului chiar de premierul Ludovic Orban.

„Şi, slavă Domnului, sunt destule ocazii în care tinerii sunt liberi, se întâlnesc... Adolescenţii, nu numai la noi, în foarte multe ţări din Europa - astea sunt analize făcute - adolescenţii sunt... cum să zic... sunt «răspândaci» de virus, pentru că ei nu dezvoltă forme grave, marea majoritate sunt asimptomatici, nu prezintă simptome vizibile, cu toate astea ei transmit virusul. Şi nenorocirea este că primii către care transmit virusul sunt părinţii, bunicii, care pot fi afectaţi într-o măsură foarte mare", spunea premierul Ludovic Orban.

De altfel, acesta este și motivul pentru care au fost închise școlile, iar cursurile au fost transferate în mediul online.

Riscul de infectare va crește și mai mult cu cât, aproape sigur, cei care vor patina nu vor purta măști de protecție sanitară, care nu sunt obligatorii în timpul orelor de activitate fizică.

Mai ieftin era de cumpărat

A devenit o tradiție ca Primăria Focșani să închirieze cu prilejul sărbătorilor de iarnă un patinoar mobil destinat focșănenilor. În fiecare an, Municipalitatea plătește, pentru cele 3 – 4 luni de iarnă, o chirie de 30 și 35.000 de euro unei firme din Bacău, Arc Food 2015 SRL, pentru un patinoar în suprafață de 700 de metri pătrați.

Aceasta în condițiile în care un patinoar mobil se vinde cu prețuri care variază de la 100 de euro pe metru pătrat până la 250 de euro, după cum ne-a declarat reprezentantul unei firme din Brașov care se ocupă de comercializarea patinoarelor mobile. Potrivit spuselor sale, pe termen lung, investiția este mult mai convenabilă decât în cazul închirierii, motiv pentru care mai multe primării din țară și-ar fi cumpărat propriile echipamente.

„Prețul de 100 de euro pe metru pătrat este calculat pentru patinoarele pentru care se folosesc chillere (echipamentele de răcire care transformă apa în gheață n. red.) recondiționate, second hand (cum este cel închiriat de Municipalitate). În medie, prețul ajunge cam la 200 de euro pe metru pătrat cu toate dotările, cel mult 250 de euro pe metrul pătrat, cu toate dotările absolut noi”, ne-a declarat reprezentantul firmei brașovene.

Aceasta înseamnă că un patinoar precum cel de la Focșani costă, de cumpărat, între 70.000 de euro și până la 175.000 de euro, cheltuielile fiind acoperite în maxim șase ani dacă luăm în considerare o chirie de 30.000 de euro.

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.