Local

Consiliul Județean Vrancea cheltuie aproape 500.000 de euro pentru Bachus 2018

Mihai Boicu
11 sep 2018 3875 vizualizări
Thomas Anders a fost capul de afiș al festivalului de anul trecut Bachus 2017
Thomas Anders a fost capul de afiș al festivalului de anul trecut Bachus 2017

Bugetul uriaș din acest an a  fost împărțit în două: spectacolele organizate de Centrul Cultural, instituție subordonată CJ și concursul de vinuri, organizat de direct de CJ.Evenimentul va avea loc în perioada 4 – 7 octombrie.În spectacole vor evolua 22 artiști, trupe.Este prevăzut și un spectacol de modă.Pentru toate acestea  vor fi patru  prezentator

Consiliul Județean Vrancea a pregătit un buget uriaș pentru manifestarea care ar trebui să fie dedicată vinurilor din toată lumea: aproape 500.000 de euro. La fel ca la edițiile anterioare, evenimentul a fost ”spart” în două, unul organizat direct de CJ, iar altul printr-o instituție subordonată, Centrul Cultural. Cea mai mare sumă este cheltuită prin intermediul Centrului Cultural,  respectiv peste 1,7 milioane lei cu TVA, pentru spectacolele organizate în Piața Unirii și la sala Balada în perioada 4 – 7 octombrie, atunci când a fost programată Festivalul Național de Cântece de Viță Veche și Nouă. Lista invitaților care vor urca pe scenă cuprinde 22 de artiști, trupe, un spectacol de modă, la care se adaugă patru prezentatori. Procedura este de fapt doar o simulare a transparenței, întrucât contractul va ajunge aproape sigur la una dintre firmele cu care lucrează autoritățile județene și locale. Faptul că legislația achizițiilor publice permite acest lucru duce la eliminarea competitorilor prin stabilirea unei liste de artiști care au, cu totul întâmplător, au înțelegeri cu un anumit organizator de evenimente. ”În fiecare zi din perioada 04-07 octombrie 2018 în intervalul orar 18:30 - 23:00, vor avea loc recitaluri şi concursuri conform programului care va fi stabilit de comun acord cu ofertantul câştigător”, se arată în documentația de achiziție. În cadrul evenimentului va avea loc un concurs de interpretare, dar și Târgul Național al Meșterilor Populari. 

CJ organizează concursul de vinuri și o plimbare cu bicicletele

Consiliul Județean organizează direct Festivalul Internațional al Viei și Vinului - Bachus, care a ajuns la ediția  a XXVI-a. Punctul central al evenimentului este organizarea ediției a IX-a a Concursului Național de Vinuri ”Bachus”, unde firma care va obține contractul va trebui să asigure cazare, masă, transport pentru jurați și echipa tehnică a concursului. Un alt eveniment care va avea loc cu această ocazie este ”Drumul Podgoriilor Vrâncene .... pe bicicletă”, unde sunt așteptați 80 de participanți. CJ a anunțat o sumă de aproape 500.000 de lei cu TVA, pentru partea de manifestare care îi revine. În total, cele două evenimente organizate direct și indirect de Consiliul Județean vor scoate din bugetul județului peste 2,2 milioane lei (cu TVA), adică aproximativ 500.000 de euro. Suma este puțin mai mare decât anul trecut, când s-au cheltuit peste 400.000 de euro. În ciuda criticilor și a unor observații pe bun simț în ceea ce privește banilor cheltuiți pentru spectacole, mai ales că avem exemplul Festivalului de Blues, Consiliul Județean nu ține seama de nimic în ceea ce privește organizare unor astfel de manifestări, pentru care alocă anual sume din ce în ce mai mari. În acest an are  și o scuză, sub guvernarea PSD inflația a crescut destul de mult. Lista artiștilor este una ”scumpă”, dar nu una care să impresioneze, după cum se arată în caietul de sarcini al Centrului Cultural. Cei care vor urca pe scenă sunt: Trupa de dans și actorie ”The Sky”, The Motans, Irina Rimes, Lino Golden, Geta Burlacu & Band, Sylvia by DJ Rynno, Holograf, Ionica Morosanu, Alez Calancea Band, F Charm, Jo& Band, Matilda Pascal Cojocărița, Nicoleta Nucă, Dody, Geta Postolache, Mira, Pepe, DJ Project, Lora & Band, Cristi Minculescu, Valter & Boro, Shift, Helena Paparizou, Fashion Show by Cătălin Botezatu. 

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.