Local

Conferențiarul universitar dr. Nicoleta Alexandru-Caragea, originară din Vrancea, a murit în București, la vârsta de 51 de ani

Ziarul de Vrancea
12 ian 2022 7054 vizualizări

Anunțul cu privire la decesul Nicoletei Alexandru-Caragea, originară din Câmpineanca, a fost făcut public duminică, 9 ianuarie 2022, atât de colegii săi de la Facultatea de Management Financiar din cadrul Universității Ecologice București (UEB), unde era conferențiar universitar doctor, cât și de cei de la Institutul Național de Statistiscă (INS), instituție unde Nicoleta era deosebit de apreciată.

Nicoleta Alexandru-Caragea era conferențiar universitar al Facultății de Management Financiar din cadrul Universității Ecologice București (UEB) și expert senior în cadrul Institutului Național de Statistică. Era doctor în Economie, prin absolvirea programului din cadrul Institutului de Economie Națională, Academia Română. Activitatea didactică a Nicoletei Alexandru-Caragea s-a concentrat, în principal, în domeniul statisticii, prin cursuri și seminarii la programele de licență și masterat (Statistica, Statistică economică, Statistică socială, Analiză economico-financiara).

Nicoleta Alexandru-Caragea coordona programul de studii universitare de masterat Finanțarea protecției sociale. A participat ca expert național și internațional în diverse proiecte, workshop-uri și conferințe organizate de instituții internaționale de prestigiu cu activitate statistică (EUROSTAT, OCDE, OMS, Banca Mondială, UNICEF-UIS, UN, Internation Migration Fund). Nicoleta Alexandru-Caragea este fondatorul proiectului de cercetare The R Project for Statistical Computing (http://r-project.ro/) și a inițiat, în cadrul acestuia, conferința internațională uRos – Use of R in Official Statistics.

Rezultatele activității de cercetare au fost publicate în numeroase reviste prestigioase din țară și din străinătate (Revista Română de Economie, Revista Română de Statistică, Economic Computation and Economic Cybernetics Studies and Research), precum și în baze de date internaționale recunoscute (Clarivate Analytics, RePEc, DOAJ, Index Copernicus etc.).  

Nicoleta Alexandru-Caragea era membru al comitetelor științifice ale unor prestigioase conferințe și reviste internaționale, dar și un statistician recunoscut în mediul academic și în statistica oficială din România și din străinătate. A fost premiată în cadrul programului aniversar "The International Year of Statistics".

Anunțurile făcute de colegii săi de la Facultatea de Management Financiar din cadrul Universității Ecologice București (UEB) și de cei de la Institutul Național de Statistiscă (INS) duminică, 9 ianuarie 2022:

„Facultatea de Management Financiar anunță cu profundă durere plecarea dintre noi, astăzi, 9 ianuarie 2022, a doamnei Nicoleta CARAGEA, conferențiar universitar, un om remarcabil, un dascăl de excepție, iubit de studenți, care a format generații de studenți și masteranzi ai Facultății. Dumnezeu să-o odihnească în pace!”

”Draga noastră Nico, Nicoleta Alexandru-Caragea, a plecat de lângă noi azi, 9 ianuarie 2022 și a ales să se înalțe la Cer! Un om formidabil, un profesionist desăvârșit, a îmbinat teoria predată cu dăruire la UEB cu partea practică, cu statisticile elaborate cu pasiune în anii plini lucrați la INS.

Am avut bucuria și privilegiul să lucrăm împreună, să creem împreună, să ne bucurăm și să râdem împreună. Îți urăm, suflet cald și gingaș, drum lin printre îngeri! Spiritul să-ți fie călauzit pe Calea ei de Lumină!”-Institutul Național de Statistică

În legătură cu înmormântarea Nicoletei Alexandru-Caragea, ambele instituții care au făcut publice anunțurile comunică următoarele precizări:

„Slujba de înmormântare se va desfășura joi, 13 ianuarie 2022, începând cu ora 12:00, la Biserica Sf. Dumitru din comuna Câmpineanca, Județul Vrancea, iar înhumarea va avea loc la Cimitirul aceleiași Biserici, imediat după slujbă.”

Ziarul de Vrancea transmite condoleanțe familiei și apropiaților Nicoletei Alexandru Caragea. Dumnezeu să o odihnească în pace!

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.