Local

Conducta de transport gaze naturale Ghergheasa-Focșani, pe cale de a deveni proiect de importanță națională în domeniu

Ziarul de Vrancea
20 iul 2020 4513 vizualizări

Informația apare într-o adresă înaintată de către Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz Secretariatului General al Guvernului. În același set de documente se află și Nota de fundamentare necesară promovării Hotărârii de Guvern pentru declararea proiectului ca unul de importanță națională în domeniul gazelor naturale.

Citiți și:DA, AM REUȘIT! Se construiește magistrala de gaz din județul Buzău către județul Vrancea! Am promis și ne ținem de cuvânt!

25.500 de consumatori casnici, 535 de instituții publice și 864 de agenți economici vor fi beneficiarii direcți ai inițiativei parlamentarilor PNL de Vrancea, Ion Ștefan, Ministru al Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației, și Cătălin Dumitru Toma, senator, de extindere a gazului românesc în județele Vrancea și Buzău.

Astfel, Societatea Națională de Transport Gaze Naturale ”Transgaz” a trimis astăzi Guvernului României proiectul de hotărâre privind declararea proiectului de investiții  ”Conductă de transport gaze naturale pe direcția Ghergheasa (Buzău) – Focșani”, ca proiect de importanță națională.

Decizia Transgaz vine după ce în data de 8 mai a. c., parlamentarii PNL de Vrancea, senatorul Cătălin Dumitru Toma și deputatul Ion Ștefan, au organizat la Focșani o întâlnire de lucru a directorului TransGaz România, Ion Sterian, cu primarii de comune din Vrancea.

Scopul discuției a fost de a promova proiectul inițiat de parlamentarii PNL de Vrancea, acela de extindere a rețelelor de gaze naturale. Astfel, județul Vrancea va beneficia de o extindere a magistralelor de gaze dinspre Buzău, care să acopere zona de sud, sud-est și centru-vest a județului.

Amplasamentul obiectivului propus astăzi de Transgaz se află pe raza următoarelor localități din Vrancea: Obrejița, Sihlea, Tâmboești, Dumbrăveni, Gugești, Slobozia Ciorăști, Milcovul, Răstoaca și municipiul Focșani. Noua conductă de gaze va ajunge în Vrancea pornind de la Ghergheasa (Buzău) și trecând prin Râmnicu Sărat, Râmnicelu și Boldu.

”Vă dau asigurări ferme că proiectul de racordare a satului românesc la gazul românesc se va face, discuțiile de la nivelul Guvernului României fiind de realizare a unui program național de conectare a locuințelor la gaze, cu fonduri europene. Implementarea acestui proiect major de dezvoltare ar putea fi realizat prin Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Compania Națională de Investiții. Interesul manifestat de administrațiile locale din întreaga țară este unul important, la MLPDA, dar și la Ministerul Fondurilor Europene fiind depuse sute de dosare cu studii de fezabilitate”, preciza ministrul Ion Ștefan pe 8 mai a. c. Iată că promisiunile PNL Vrancea se transpun în fapte și nu rămân doar la nivelul discuțiilor și întâlnirilor oficiale.

Departament Comunicare PNL Vrancea, 17 iulie 2020


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.