Local

Condamnări în primă instanță în dosarul privind fraudări de fonduri la Mera

Ziarul de Vrancea
28 mar 2022 9057 vizualizări

Magistraţii Tribunalului Vrancea s-au pronunţat joi, 24 martie 2022, în primă instanță în dosarul aflat în rejudecare privind fraudările de fonduri de la Mera. 

În acest dosar, mai mulți funcționari ai Primăriei Mera, inclusiv primarul Ion Sticlaru şi fostul viceprimar, Aurel Trifan, ambii PSD, au fost trimişi în judecată.

Dacă în urmă cu şase ani, primă instanţă, cei doi au primit condamnări la închisoare cu executare, în apel magistraţii au dispus rejudecarea dosarului.

Pentru ce au fost trimiși în judecată inculpații din acest dosar

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea i-au trimis în judecată în martie 2013 pe fostul viceprimar, Aurel Trifan, primarul în exercițiu, Ion Sticlaru, secretarul Mărioara Șerban, contabilii Ionel Chipăilă și Maria Neagu, dar și pe responsabilul cu achizițiile publice din cadrul primăriei, Ion Ionașc.

În același dosar au mai fost trimiși în judecată și administratorii a trei societăți comerciale, respectiv Iulian Cristian, administratorul SC Univers Nord SRL Vînători, care a contractat mai multe lucrări cu primăria Mera, dar și Macovei Zanfir, administrator al SC Zate Serv SRL, precum și unul dintre cei doi reținuți inițial, Dumitru Tîrlă, administrator al SC Danes Trans SRL Mera.

Prejudiciul total calculat de anchetatori se cifrează la circa 200.000 euro.

Faptele la care fac referire anchetatorii se referă la balastarea/pietruirea unor drumuri locale, construcția și reparația unor poduri, achiziția unor pubele pentru serviciul de salubrizare din localitate. Lucrările au fost executate în 2008, înainte și în timpul campaniei electorale, dar și în cursul anului 2009.

Edilul Ion Sticllaru s-a apărat în permanență susținând că lucrările la care fac referire procurorii au făcut obiectul unor verificări ale Camerei de Conturi și că prejudiciul aferent ar fi fost recuperat, nefiind nicidecum vorba de zeci sau sute de mii de euro. Conform sentinței pronunțate de Tribunalul Vrancea pe 4 noiembrie 2015, patru dintre inculpați, respectiv primarul în funcție, Ion Sticlaru, fostul viceprimar Aurel Trifan, patronii de la Danes Trans, Dumitru Tîrlă și cel de la Univers Nord, Iulian Cristian, au primit câte cinci ani de închisoare cu executare, în timp ce restul inculpaților au pedepse cu suspendare cuprinse între 1 și 4 ani. Ulterior, decizia Tribunalului Vrancea a fost desființată în totalitate la Curtea de Apel Galați iar judecarea dosarului a luat-o de la capăt, începând cu faza de Cameră Preliminară.

Magistraţii Tribunalului Vrancea s-au pronunţat joi 24 martie 2022, în primă instanță, în dosarul aflat în rejudecare a fraudării de fonduri de la Mera.

Astfel, fostul viceprimar Trifan, acesta a fost condamnat la 4,9 ani închisoare şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată. În acest caz, procurorii spun că totul a plecat de la viceprimarul Aurel Trifan, care în anii 2008-2009, pe perioada campaniei electorale, a încheiat în fals mai multe contracte cu patronii unor firme. De asemenea, primarul în funcție Ion Sticlaru a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă continuată, acesta fiind achitat însă pentru complicitate la fals intelectual şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură. Tot în cazul său, s-a dispus încetarea procesul penal cu privire la săvârşirea infracţiunilor de instigare la angajarea de cheltuieli peste limita maximă aprobată prin buget, instigare de fals intelectual, instigare la uz de fals, complicitate la înşelăciune.

Iată soluția pe scurt pronunțată joi, 24 martie 2022, de judecătorii Tribunalului Vrancea în acest dosar:

”Tip solutie: Condamnare fără acord de recunoaştere

Solutia pe scurt: Condamnă pe inculpatul Trifan Aurel - la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 9 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b,g C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată prev. şi ped. de art. 297 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen. (14 acte materiale). Interzice exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b,g C. pen. în condiţiile art. 65 C. pen. inculpatului Trifan Aurel. Scade din pedeapsa de executat durata reţinerii inculpatului Trifan Aurel de 24 ore – 26.02.2013-. În baza art. 396 alin. 6 C. pr. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. f C. pr. pen. încetează procesul penal faţă de inculpatul Trifan Aurel cu privire la săvârşirea următorelor infracţiuni: a.infracţiunea prev. de art. 77 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen.(5 acte materiale); b. infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată prev. de art. 321 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen.(6 acte materiale); c. infracţiunea de uz de fals în formă continuată prev. de art. 323 art. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen.(6 acte materiale); d. infracţiunea de deturnare de fonduri prev. de art. 307 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale); e. infracţiunea în formă continuată prev. de art. 77 al. 1 lit.a din Legea 273/2006 privind finanţele publice locale cu cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale). În baza art. 396 alin. 6 C. pr. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. g C. pr. pen. încetează procesul penal faţă de inculpatul Trifan Aurel cu privire la săvârşirea infracțiunii de complicitate la înşelăciune faptă prev. şi ped. de art. 48 raportat la art. 244 alin. 1 şi 2 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin.1 C.pen. ?i art. 5 C. pen. (2 acte materiale).

2.Condamnă pe inculpatul Sticlaru Ion - la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b,g C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată prev. şi ped. de art. 297 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen. (8 acte materiale). Interzice exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b,g C. pen. în condiţiile art. 65 C. pen. inculpatului Sticlaru Ion. În baza art. 396 alin. 6 C. pr. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. f C. pr. pen. încetează procesul penal faţă de inculpatul Sticlaru Ion cu privire la săvârşirea următorelor infracţiuni: a.infracţiunea de instigare la angajarea de cheltuieli peste limita maximă aprobată prin buget, în formă continuată, prev. de art. 25 Cod penal vechi raportat la art. 77 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen. şi art. 5 Cod penal ( 5 acte materiale); b. infracţiunea instigare de fals intelectual, în formă continuată prev. de art. 47 C. pen. rap la art. 321 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen.(2 acte materiale); c. infracţiunea de instigare la uz de fals prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 323 art. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale); În baza art. 396 alin. 6 C. pr. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. g C. pr. pen. încetează procesul penal faţă de inculpatul Sticlaru Ion cu privire la săvârşirea infrac?iunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. 1,2 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale). În baza art. 396 alin. 5 C. pr. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C. pr. pen. achită pe inculpatul Sticlaru Ion cu privire l săvârşirea infracţiunilor următoare: a.infracţiunea de complicitate la fals intelectual, în formă continuată prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 321 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen.(2 acte materiale); b. infracţiunea de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen. (25 acte materiale); c. infracţiunea de complicitate la uz de fals prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 323 art. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale).

3.Condamnă pe inculpatul Tîrlă Dumitru - la pedeapsa 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b,g C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 297 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen.(7 acte materiale). Interzice exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b,g C. pen. în condiţiile art. 65 C. pen. inculpatului Tîrlă Dumitru. Scade din pedeapsa de executat durata reţinerii inculpatului Tîrlă Dumitru de 24 ore – 26.02.2013-. În baza art. 396 alin. 6 C. pr. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. g C. pr. pen. încetează procesul penal faţă de inculpatul Tîrlă Dumitru cu privire la săvârşirea infrac?iunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. 1,2 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale). În baza art. 396 alin. 5 C. pr. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C. pr. pen. achită pe inculpatul Tîrlă Dumitru cu privire la săvârşirea infracţiunilor următoare: a.infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen. (25 acte materiale); b.infracţiunea de complicitate la fals intelectual prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 321 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale); c.infracţiunea de uz de fals prev. de art. 323 art. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale).

4. În baza art. 396 alin. 6 C. pr. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. f C. pr. pen. încetează procesul penal faţă de inculpata Şerban Mărioara - cu privire la săvârşirea următorelor infracţiuni: a. infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art.248 C.pen. 1969 cu aplicarea art. 41. alin. 2 C. pen. 1969(f. 19.12.2009; f. august-decembrie 2009; f. 03.11.2008 şi 24.04.2009, f. 03 şi 07.11.2008); b. infracţiunea de angajarea de cheltuieli peste limita maximă aprobată prin buget, prev. de art. 77 al. 1 lit. b din Legea 273/2006 privind finanţele publice locale cu aplicarea art. 41. alin. 2 C. pen. 1969(f. 03.11.2008 şi 24.04.2009; f. 03.11.2008 şi 07.11.2008; f. 17.11.2008).

5. În baza art. 396 alin. 6 C. pr. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. f C. pr. pen. încetează procesul penal faţă de inculpatul Ionaşc Ion cu privire la săvârşirea infracţiunilor următoare: a. infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C.pen. 1969 cu aplicarea art. 41. alin. 2 C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. (f. 03.11.2008, 29.04.2009, 03.11.2008 şi 07.11.2008); b. infracţiunea de fals intelectual prev. si ped. de art. 289 C.pen. 1969 cu aplicarea art. 42 alin. 2 C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. ( f. 03.11.2008 şi 07.11.2008)

6. În baza art. 396 alin. 5 C. pr. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C. pr. pen. achită pe inculpata Neagu Maria - cu privire la săvârşirea infracţiunii abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen.(7 acte materiale). În baza art. 396 alin. 6 C. pr. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. f C. pr. pen. încetează procesul penal faţă de inculpata Neagu Maria cu privire la săvârşirea infracţiunilor următoare: a.infracţiunea de de angajarea de cheltuieli peste limita maximă aprobată prin buget fapte prev. şi ped. de art. 77 al. 1 lit. b din Legea 273/2006 privind finanţele publice locale (5 acte materiale); b. infracţiunea de complicitate la fals intelectual, în formă continuată prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 321 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen.(2 acte materiale); c. infracţiunea de uz de fals în formă continuată prev. de art. 323 art. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen.(2 acte materiale). În baza art. 396 alin. 6 C. pr. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. g C. pr. pen. încetează procesul penal faţă de inculpata Neagu Maria cu privire la săvârşirea infrac?iunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. 1,2 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen.( 4 acte materiale).

7. În baza art. 396 alin. 5 C. pr. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C. pr. pen. achită pe inculpatul Chipăilă Ionel - cu privire la săvârşirea infracţiunii abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen.(13 acte materiale). În baza art. 396 alin. 6 C. pr. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. f C. pr. pen. încetează procesul penal faţă de inculpatul Chipăilă Ionel cu privire la săvârşirea infracţiunilor următoare: a.infracţiunea de de angajarea de cheltuieli peste limita maximă aprobată prin buget fapte prev. şi ped. de art. 77 al. 1 lit. b din Legea 273/2006 privind finanţele publice locale (5 acte materiale); b. infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 321 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen.(2 acte materiale); c. infracțiunea de uz de fals prev. de art. 323 art. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen.(2 acte materiale); d. infracțiunea de complicitate la deturnare de fonduri prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 307 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen (2 acte materiale); e. de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. 1,2 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen. (3 acte materiale).

8.Condamnă pe inculpatul Cristian Iulian - la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen. (4 acte materiale). În baza art. 396 alin. 6 C. pr. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. g C. pr. pen. încetează procesul penal faţă de inculpatul Cristian Iulian cu privire la săvârşirea infrac?iunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. 1,2 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen.( 4 acte materiale).

9. Condamnă pe inculpatul Iacob Valeriu - la pedeapsa de 2 ani închisoare infracţiunii de complicitatea la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale). În baza art. 396 alin. 5 C. pr. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C. pr. pen. achită pe inculpatul Iacob Valeriu cu privire la săvârşirea infracţiunii abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen.(2 acte materiale). În baza art. 396 alin. 6 C. pr. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. g C. pr. pen. încetează procesul penal faţă de inculpatul Iacob Valeriu cu privire la săvârşirea infrac?iunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. 1,2 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen.( 2 acte materiale).

10. În baza art. 396 alin. 6 C. pr. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. f C. pr. pen. încetează procesul penal faţă de inculpatul Macovei Zamfir - cu privire la săvârşirea infracţiunea prev. şi ped. de art. 272 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 modif. cu aplicarea art. 5 C. pen. (forma de la 01.02.2014). 

11. Desfiinţează înscrisurile false – situaţii de lucrări din perioada întocmite de inculpatul Cristian Iacob în iunie 2011 şi aprilie 2012 (f. 199-213, vol. IV, d. p.i.)- în baza art. 25 alin. 3 C. pr. pen.

12. Ia act că persoana vătămată UAT Mera nu s-a constituit parte civilă în cauză. Prejudiciul cauzat prin infracţiunea de abuz în serviciu nu a fost recuperat.

13.Obligă pe inculpaţii Trifan Aurel, Sticlaru Ion, Tîrlă Dumitru, Cristian Iulian, Iacob Valeriu la plata sumei de 1000 lei, fiecare, către stat cu titlu de cheltuieli judiciare. Dispune avansarea din fondurile MJ a sumei de 2506 lei, onorariu pentru avocaţii desemnaţi din oficiu.

14. Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Document: Hotarâre  40/2022  24.03.2022”


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.