Local

Condamnare la închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității pentru un fost comisar șef al Poliției rutiere Vrancea

Ziarul de Vrancea
30 nov 2020 4975 vizualizări

Magistraţii Judecătoriei Focşani au dat în primă instanță o setință de condamnare la închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității în dosarul în care este inculpat un fost ofiţer de poliţie, care şi-a desfăşurat activitatea la Serviciul Poliţiei Rutiere Vrancea. În acest dosar, inițial, procurorul de caz dăduse o soluţie de clasare. După această soluție, dosarul a ajuns la Judecătoria Focşani, în urma unei plângeri depusă de o fostă angajată a aceluiaşi serviciu care a săvârșit faptele împreună cu fostul ofițer.

După ce judecătorul cauzei a analizat dosarul, nu a fost de acord cu clasarea şi a dispus retrimiterea dosarului la procuror pentru a pune în mişcare urmărirea penală faţă de inculpat şi pentru completarea acesteia sub aspectul săvârşirii infracţiunilor pentru care a şi fost condamnat. După aproape un an de completare a cercetărilor și probelor administrate, procurorii au dispus trimiterea în judecată a fostului poliţist.

Faptele pentru care fostul polițist a fost condamnat s-au petrecut în urmă cu aproape trei ani, la începutul anului 2018. Atunci, fostul comisar șef a instigat o colegă, fostă angajată a poliţiei rutiere, să sustragă plăcuţele de înmatriculare ridicate de un alt lucrător de la un autovehicul şi să i le restituie proprietarului acestuia. Ulterior, a instigat-o pe aceeaşi colegă să sustragă şi înscrisurile întocmite de lucrătorul de poliţie privind reţinerea plăcuţelor.

În dosarul menționat a mai fost condamnat şi un alt inculpat, bărbatul în folosul căruia fostul ofiţer de poliţie, acum pensionar, a săvârșit faptele de care-i acuzat. ”Benefeciarului”, magistraţii Judecătoriei Focșani i-au aplicat o pedeapsă de şase luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Totoodată, şi el va trebui să presteze o muncă neremunerată la Primăria din Slobozia Bradului sau la şcoala din Cornetu. Hotărârea instanței nu este una definitivă, inculpaţii având posibilitatea să facă contestaţie.

Fostul ofiţer de poliţie nu a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, la audieri.

Iată care a fost soluția magistraților de la Judecătoria Focșani în primă instanță în acest dosar:

Solutia pe scurt:  ” În baza art. 396 alin. 1 si 2 C.pr.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul H. A. Ş., : - la o pedeapsă de 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la furt, prev. de art.47 C.pen. rap la art. 228 alin.1 C.pen. ; - la o pedeapsă de 8 luni închisoare,pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la sustragerea sau distrugerea de inscrisuri, prev.de art. 47 C.pen. rap la art. 259 alin.1 C.pen. In baza art. 38 C.pen. si art. 39 alin 1 C.pen. stabileste pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, sporită cu 1 lună şi 10 zile, pedeapsa stabilită fiind de 9 luni şi 10 zile închisoare. În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. 1 C.pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vrancea la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) C. pen. impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art.93 alin.3 C.p., va obliga inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze 60 de zile de munca neremunerata în cadrul Primăriei Focsani (tipul de activitate va fi decisă de către consilierul de proba?iune) . Potrivit art.94 C.p., supravegherea inculpatului pentru executarea obligatiilor impuse de instanta se va efectua de către Serviciul de Probatiune Vrancea. În baza art. 404 alin 2 C.pr.pen., raportat la art. 91 alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei prev de art. 96 C. pen. II . În baza art. 396 alin. 1 si 2 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul B. C., , la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privata, faptă prev. şi ped. de art. 322 alin.1 C.pen. În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. 1 C.pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vrancea la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) C. pen. impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art.93 alin.3 C.p., va obliga inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze 60 de zile de munca neremunerata în cadrul Primăriei Slobozia Bradului si Scoala Generala Cornetu (tipul de activitate va fi decisă de către consilierul de proba?iune) . Potrivit art.94 C.p., supravegherea inculpatului pentru executarea obligatiilor impuse de instanta se va efectua de către Serviciul de Probatiune Vrancea. În baza art. 404 alin 2 C.pr.pen., raportat la art. 91 alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei prev de art. 96 C. pen. Dispune anularea contractului de vânzare-cumpărare pentru autovehicul încheiat la data de 10.01.2018 În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatii la plata a cate 700 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.11.2020.

Document: Hotarâre  1332/2020  25.11.2020”


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.