Local

Comunicat al DGASPC Vrancea despre  Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi

Ziarul de Vrancea
3 dec 2020 1166 vizualizări

 Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi este marcată anual la data de 3 decembrie, începând cu anul 1992, când  a fost instituită de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, pentru a promova conştientizarea obstacolelor cu care aceste persoane se confruntă în viaţa de zi cu zi şi pentru a sărbători realizările înfăptuite de persoanele cu dizabilităţi.

  Organizaţia Naţiunilor Unite a elaborat o strategie internaţională pentru a pune într-un cadru legislativ drepturile acestor persoane, respectiv Convenţia pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi care a fost ratificată de 153 ţări, printre care şi România, în anul 2010.

    Integrarea și incluziunea persoanelor cu dizabilități sunt condiții ale respectării drepturilor fiecărui cetățean. Principiile fundamentale care au schimbat realitățile din domeniul calității vieții, educației și integrării persoanelor cu dizabilități în viața socială, au ca fundament drepturile omului. Deficiențele, dizabilitățile, pot fi vizibile sau invizibile, permanente ori temporare, progresive, sau chiar regressive. De cele mai multe ori, defectele vizibile ale unui handicap pot conduce la discriminare din partea societății și implicit la diminuarea libertății de expresie și de acțiune.

    Acest moment reprezintă un prilej şi o şansă, în acelaşi timp, pentru a fi solidari cu cei vulnerabili, pentru a încerca să cunoaştem experienţe, să înţelegem situaţii, să ne asumăm efortul de a construi o viaţă fără bariere, să promovăm înţelegerea dizabilităţii şi să ne mobilizăm pentru asigurarea  unei vieţi demne pentru toți cetățenii.

    Pandemia COVID-19 a schimbat modul în care trăim şi ne-a oferit niște lecții care cu siguranță vor sta la baza acțiunilor noastre de mai departe. Eforturile noastre s-au concentrat nu doar pe gestionarea şi controlul pandemiei, dar şi pe intensificarea măsurilor de susţinere, atât a beneficiarilor serviciilor de asistență socială, cât și a personalului din centrele de îngrijire pentru persoanele vârstnice și cu dizabilități. Pentru toți aceștia vom depune toate eforturile pentru a-i ajuta, cu sprijinul celor care cred în șansa peroanelor cu dizabilități: parteneri, voluntari, fundații și colaboratori. 

Ne îndreptăm pe această cale gândurile către acele persoane care ne arată zilnic că în spatele dizabilității se ascunde puterea de a păstra demnitatea și optimismul, dincolo de orice obstacole.

Director General,

Daniela NICOLAŞ

 

Purtător de Cuvânt

                                                                                                                          Adina Lăscan                                                              


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.