Comoara din munții Vrancei
Parcul Natural „Putna”, declarat arie protejată din 2004, se întinde pe o suprafaţă de 30.204 ha, acoperind bazinul hidrologic al râului Putna, masivele Mordanu şi Goru.
Aria reprezintă o zonă complexă de protecţie şi conservare a faunei (urs, lup, râs) şi a florei (arborele de tisa, jneapănul, floarea-reginei, bulbucul de munte, papucul doamnei), fiind încadrată în bioregiunea alpină aflată în sectorul central nord-vestic al Munţilor Vrancei (subunitate geomorfologică a Carpaţilor de Curbură, aparţinând de lanţul muntos al Carpaţilor Orientali), ce adăposteşte, protejează şi conservă o gamă floristică şi faunistică diversă, exprimată atât la nivel de specii cât şi la nivel de ecosisteme terestre. Bătrânii îşi mai amintesc cum arăta zona înainte şi imediat după al Doilea Război Mondial când, după ce secularele păduri au fost rase de pe faţa muntelui şi duse departe de ţară, n-a mai rămas decât un pustiu imens, piatră goală şi praful purtat de vânt... Un peisaj selenar, care nu se potrivea cu ţăranul vrâncean, „frate cu pădurea”, deposedat mişeleşte de singura lui bogăţie - Pădurea.
Pădurea i-a dat omului adăpost în vremuri de restrişte şi tot pădurea i-a dat lemnul din care şi-a făcut casa, biserica, mobilierul şi obiectele de folosinţă în gospodărie. Pădurea i-a ţinut de cald în iernile geroase şi, datorită ei a putut să-şi trimită copiii la şcoli înalte, să-i facă domni şi învăţaţi de seamă, care au dus faima Vrancei mai departe.
Istoricul şi sociologul Constantin Constantinescu Mirceşti, care l-a însoţit pe Dimitrie Gusti în cercetările sale din Vrancea, scria despre aceste locuri: „Una din zonele cele mai atrăgătoare pe care ni le oferă lanţul carpatic de la curbură, se întinde de la Tulnici până la Lepşa - Greşu şi mai departe... Aceste locuri care răsfrâng atâtea frumuseţi, erau cunoscute până nu demullt doar de păstorii turmelor transhumante şi de localnicii care urcau cu vitele lor de la Tulnici la „odăi”, sau se aflau angajaţi la tăiatul pădurii de către societăţile forestiere străine”.
Puţini îşi mai amintesc cum s-a făcut re împădurirea Munţilor Vrancei în anii 50-60. Cei care au participat efectiv, mulţi din satele Vrancei pustiite, s-au căţărat pe stâncile golaşe, au cărat pământ cu spatele să aibă în ce se fixa rădăcinile firave şi au plantat puieţii. A fost o muncă titanică. Cu siguranţă, au fost sacrificii, dar au reuşit să pună bazele pădurilor de azi, splendidele păduri, care nici ele n-au scăpat de drujba nesătuilor de bani, care n-au mamă, n-au tată, n-au teamă de Dumnezeu si nici milă de baştina şi de viitorul urmaşilor lor ...
Acum, mare parte din Vrancea de munte este o adevărată Gură de Rai, pe care nu ne mai săturăm s-o admirăm, noi şi cei care ne trec pragul judeţului anual. Din această Gură de Rai face parte şi Parcul Natural „Putna”.
Aflat în extremitatea vestică a judeţului Vrancea (la limita de graniţă cu judeţul Covasna), pe teritoriile administrative ale comunelor Nistoreşti, Păuleşti, Soveja şi Tulnici - şi se suprapune sitului de importanţă comunitară - Putna - Vrancea - , incluzând rezervaţiile naturale: Cascada Putnei, Groapa cu Pini, Muntele Goru, Pădurea Lepşa - Zboina, Strâmtura - Coza şi Valea Tişiţei.
Parcul dispune de 15 tipuri de habitate naturale. Conform Administraţiei Parcului, ursul, râsul şi lupul reprezintă speciile emblemă, constituind populaţii-nucleu foarte importante la nivel european. Aceste carnivore, la care se alătură şi vidra, fac parte din Parcul Natural Putna-Vrancea sit de importanţă comunitară în cadrul reţelei ecologice Natura 2000. De asemenea, nu mai puţin de 10 specii de vertebrate, altele decât păsările, sunt sub protecţie strictă, iar dintre cele circa 110 specii de păsări întâlnite în zonă, 75 sunt strict protejate, conferind Parcului statutul de zonă de protecţie acvifaunistică în cadrul aceleaşi reţele ecologice.
Carnivorele mari, precum ursul, lupul sau râsul, alături de vidră, sunt cele mai importante specii faunistice, atât prin faptul că sunt prioritare pentru desemnarea de arii de protecţie, conform Directivei Habitate, cât şi prin faptul că sunt populaţii-nucleu foarte importante la nivel european. Populaţiile de carnivore mari de pe raza parcului sunt subiectul unei ample monitorizări, iar rezultatele obţinute stau la baza aplicării unor măsuri speciale de conservare. In luna februarie, camerele de filmare au „prins” pe film doi lupi frumoşi, după aspect tineri, care au urmat o poteca de ei ştiută, dispărând in noapte. Cunoscând mai bine ca oricine zona, o echipă formată din biolog şi rangeri, coordonată de directorul Parcului Natural Putna, a pornit pe urmele lor. Astfel de acţiuni au loc periodic dar, de astă data şi echipa era nerăbdătoare şi emoţionată să afle câţi lupi sunt în zonă. Se bănuia deja că sunt două haite cu câte 4-6 membrii fiecare.
„De fiecare dată, când iesim în teren, emoţiile cresc mai ales când este vorba de Rezervaţia Naturală Tişiţa. Nu ştiam la ce să ne aşteptăm, vom vedea animalele, sau vor rămâne ascunse? Ce frumuseţi vom descoperi în splendida zonă acoperită de zăpadă ca în poveşti? Ca să ne ascundem emoţia vorbeam toţi odată, făceam scenarii, oare cum am reacţiona dacă..., am vedea un lup, sau haita toată...? La cea mai mica adiere de vânt, sau trosnet de arbore încărcat de zăpadă, o rostogolire neaşteptată de pietre, simţeam cum sângele aleargă mai repede prin vene şi adrenalina creşte!
După primii 100 m parcurşi pe traseul din rezervaţie am „surprins" dormind un ţap de capră neagră. Şi ca surpriza să fie totală, şi el s-a uitat la noi fără nici o teamă. Totul a durat cât să „prind” aceste imagini cu aparatul de fotografiat.
Continuând pe traseul şerpuit al Cheilor Tişiţei, imediat ce am trecut punţile, ne-au ieşit în cale 5 capre negre care păşteau pe marginea unor brâne; una dintre ele „arunca" cu piciorul zăpada în aer. 50 m mai departe am găsit urmele lăsate de lupi în zăpadă, pe care le-am urmat până la „Pândar", cabana din mijlocul rezervaţiei, unde am rămas peste noapte.
Ne-am continuat aventura a doua zi, cu speranţa că va fi la fel de reuşită ca prima. Primul popas l-am făcut în punctul unde se află montată camera cu senzori de mişcare. Când Andreea Lazăr, biologul nostru, a deschis camera şi ne-a spus că este ceva, am zis, „Gata, acum i-am prins pe lupi!” Din păcate n-am găsit nimic pe filmare, Probabil vântul a făcut o glumă cu noi declanşând dispozitivul. Ne-am continuat drumul pe albia Tişiţei Mari pentru că haita de lupi pe acolo s-a retras. Imediat ce am coborât lângă apă, unul dintre rangeri, Adrian Istrate, ne-a arătat fire de păr de o bucată de gheaţă. „E clar, lupii au doborât o căprioară, le-am spus, trebuie să verificăm!” La aproximativ 100 m de la confluenţă, am găsit şi locul unde lupii au devorat căprioara. Pe drumul de întoarcere ne-au atras atenţia doi corbi zburând pe firul apei. Ne-am gândit imediat că în acea zona trebuie sa mai fie ceva. Nu ne-am înşelat, după o curbă am văzut pe malul apei un cerb doborât de lupi. Acolo mâncase toată haita. Din păcate n-am avut cameră montată în zonă, să surprindă întreaga acţiune. Ne-a părut rău de cerb şi de căprioară, dar e în legea firii, carnivorele să îşi caute hrana în pădure, de obicei vânând animale singure, slăbite de boală, de bătrâneţe, sau care n-a putut scăpa cu fuga Asta-i natura şi trebuie să o păstrăm respectându-i legile şi, dacă se poate, să nu intervenim!”, a spus ing. Ion Militaru, directorul Parcului Natural „Putna”, care şi-a prezentat şi echipa din teren formată din Andreea Lazar, biolog, Adrian Istrate şi Cristinel Tănase, rangeri.
Am fost în Cheile Tişiţei în această iarnă cu zăpadă multă, linişte profundă in pădurile care par că stau să cadă de pe versanţi, cu firişoarele de apă, care alunecă printre rădăcini la vedere, încremenite în ghirlande sclipitoare, cu apa pârâului săltând din piatră în piatră, limpede, curată. Zăpada a acoperit totul în jur şi locul pare ca şi cum niciodată nu l-ar fi călcat picior de om ci doar de animalele care se strecoară ca nişte năluci, trăind o viaţă pe care doar o bănuim. E o minune care are parte de toată binecuvântarea bunului Dumnezeu.
În zonă se află Cascada Putnei, declarată Monument al Naturii în anul 1973, apoi Groapa cu Pini, Muntele Goru, Pădurea Lepşa - Zboina, Strâmtura - Coza şi Valea Tişiţei. Dar, despre toate acestea vom mai vorbi. (Janine VADISLAV)
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Local
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 1
Adaugă comentariu
Adrian Teodorescu, acum 2245 zile, 19 ore, 40 minute, 35 secunde 
