Local

Comercializau tutun prin intermediul serviciilor de curierat - control judiciar pe o perioadă de 60 de zile pe numele a trei persoane

Ziarul de Vrancea
24 apr 2021 1391 vizualizări

 Joi dimineață(n.r. 22 aprilie 2021), polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Vrancea, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară la domiciliile unor persoane bănuite că se ocupau cu prelucrarea și comercializarea de tutun de fumat, deținut în afara antrepozitului fiscal.

În cauză se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă, deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste 1 kg. tutun de fumat și  fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Din cercetări a rezultat că, începând cu anul 2017, cele 3 persoane ar fi livrat personal sau ar fi trimis prin servicii de curierat, către diverse persoane din țară, tutun pentru fumat, în schimbul unor sume de bani, fără ca aceste încasări să fie declarate și fiscalizate.

În acest fel, ar fi fost creat, bugetului de stat, un prejudiciu în valoare de peste 200.000 lei.

În urma perchezițiilor domiciliare au fost identificate și indisponibilizate materii vegetale cu aspect și miros specific de tutun precum și înscrisuri utile cauzei.

Pe numele celor trei persoane, un bărbat și două femei, au fost emise mandate de aducere, care au fost conduse la sediul I.P.J. Vrancea – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice pentru activități procedurale pentru audieri.

Ulterior, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a dispus față de cei în cauză, măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor în cauză, a prejudiciului cauzat bugetului de stat și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale

B.P.   Nr. 178 din 23 aprilie 2021


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.