Potrivit ANM, „în Moldova, în cea mai mare parte a Transilvaniei și în nordul Dobrogei, temporar vântul va avea intensificări cu rafale de 50...60 km/h și, pe arii restrânse, de 70...80 km/h”.
De asemenea, instituția precizează că și în restul regiunilor țării se vor înregistra intensificări ale vântului, însă vitezele vor fi, în general, mai reduse – între 30 și 45 km/h.Meteorologii subliniază că situația este în dinamică și că, „în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor, ANM va actualiza prezentul mesaj, inclusiv prin avertizări nowcasting pentru fenomene severe imediate”.
Județele vizate de Codul galben
Atenționarea meteorologică include următoarele județe: Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Bistrița-Năsăud, Mureș și Tulcea.
În Vrancea, autoritățile recomandă populației să evite deplasările în zone deschise în timpul rafalelor puternice, să asigure bunurile expuse vântului (acoperișuri, panouri publicitare, mobilier de grădină) și să evite parcarea autoturismelor sub arbori sau stâlpi de electricitate.
Posibile efecte ale vântului puternic
-dificultăți în traficul rutier, mai ales pentru vehiculele de mare tonaj;
-posibile avarii la rețelele de electricitate și comunicații;
-riscul ruperii crengilor sau chiar al doborârii arborilor;
-disconfort termic sporit din cauza rafalelor puternice.
Ziarul de Vrancea va urmări actualizările transmise de ANM și va reveni cu informații dacă situația meteo se agravează.